M-am trezit peste noapte stilistă cu buget redus. Ideea e că am fost pusă într-o situație mai delicată. Nu am fost provocată să aleg haine pentru mine. Din contra! A trebuit să mă încadrez într-un buget de doar 2000 de lei pentru a încropi 7 ținute pentru 7 zile de iarnă. Pentru o viitoare colegă ce vine tocmai din Africa!
Asta e problema. Acolo este mai mereu cald. Iar ea nu cunoaște și nu este acomodată cu vremea rece din România. Noemi, fiindcă acesta este numele fetei, a sosit în țară acum două săptămâni. Și pe lângă faptul că i-am devenit ghid în București, punând-o la curent cu locurile, localurile cu mâncare bună, unde s-ar putea caza și viitorul loc de muncă, am ajutat-o considerabil cu partea de îmbrăcăminte.
În doar o zi am devenit stilistă cu buget redus
Și am pus la cale un plan pentru formarea unei garderobe potrivită temperaturilor mai scăzute din această perioadă. Site-ul de pe care am comandat articolele vestimentare pentru crearea celor 7 ținute pentru 7 zile este Answear.ro. Magazin online pe care îl “frecventez” chiar eu.
Produsele au fost livrate rapid. Așa că pentru prima săptămână în România, Noemi a avut cu ce se îmbrăca. Variat și călduros. Dar nu mai puțin cool. Articolele vestimentare alese pe măsura și stilul africancei au fost în unanimitate acceptate. În plus, pe lângă adăugatul în coș de haine și accesorii specifice perioadei reci, acestea au fost gândite pentru a se potrivi pielii de caramel a lui Noemi. Ea este originară din Africa de Sud.
Așadar am creat cinci ținute smart casual pentru zilele de muncă și alte două ținute cool pentru zilele de weekend. Fiecare compoziție cuprinde piese în culori vesele, pastel sau asociate cu toamna. Unele articole se repetă în fiecare outfit. Este vorba mai ales de accesorii călduroase, cum ar fi căciula, mănușile și eșarfa. Dar cu un buget de 2000 de lei, din care am cheltuit doar 1897,8 lei, am reușit să creez ținute diferite pentru 7 zile de iarnă. Cu ajutorul produselor vestimentare versatile de la Answear.
Probabil că ești curios de rezultat. Nu te mai las să te gândești prea mult la asta.
Îți voi exemplifica prin imagini cele 7 ținute create aproape contracronometru
Luni – Ținuta pentru prima zi de muncă
*Fiecare colaj cuprinde piesele ce compun outfitul din acea zi. De asemenea, sunt listate articolele vestimentare alese, cu prețul aferent. Plus totalul cheltuit pentru fiecare zi. Unele produse se repetă în mai multe zile. Acolo sunt enumerate doar prețurile celor care nu se regăsesc deloc în altă zi.
Prima ținută a săptămânii include elemente versatile. Dar menționez că aceste produse sunt de bază și le vei regăsi și în alte outfituri din săptămână. Paltonul lung bej, căciula, eșarfa și mănușile, alături de geanta casual și botinele negre reprezintă piese vestimentare moderne și călduroase, de care Noemi s-a îndrăgostit la prima vedere.
Marți – Ținuta pentru a doua zi la birou
Dacă prima zi îmbrăcămintea colegei mele a fost ușor mai elegantă, cea destinată zilei de marți este casual. Se regăsesc accesorii deja știute. Dar se adaugă o bomber jacket, o geantă neagră smart, o căciulă simplă și o pereche de ghete negre, un pic mai boyish. Și aceste elemente se vor regăsi în următoarele ținute.
Miercuri – Ținuta pentru a treia zi de muncă
De data asta am ales să compun pentru Noemi o ținută feminină, în culori mai dulci. Așadar, o fustă dintr-un material neted, într-o nuanță tomnatică plus un pulover bej au fost centrul de atracție. Nu puteai lipsi nici dresurile. Iar în loc de cizme de iarnă, am asortat ținuta tot cu una dintre perechile de botine deținute.
Joi – Ținuta pentru a patra zi la birou
Joi, Noemi deja s-a acomodat cu colegii și cu munca. Dar nu s-a complăcut deloc cu unul din aceleași outfituri din primele trei zile. În afară de haină, de accesorii și de încălțăminte, pe care le știi deja, ea a purtat un pulover gri moale și o pereche de pantaloni maro lejeri.
Vineri -Ținuta pentru a cincea zi de muncă
Vineri, noua noastră colegă nu dădea semne de mare nerăbdare că vine weekendul, așa cum o făceam noi. Dar de purtat a purtat ceva confortabil, casual sport, care să o facă se simtă bine și la ieșirea programată după muncă. În această ținută doar jeansii sunt noi, dar cred că fac totul.
Sâmbătă – Ținuta pentru prima zi de weekend
În prima zi din weekend, am vorbit să merg cu Noemi prin București, să-și mai ia una alta pentru locul unde stă. Și apoi am stabilit să ne vedem seara într-un pub, într-o gașcă mai mare. Drept pentru care am ales împreună o rochie pulover maro, care să o pună și mai bine în evidență pe exotica colegă. Ținuta a fost una suficient de călduroasă pentru zi și tot atât de lejeră pentru seară.
Duminică – Ținuta pentru a doua zi de weekend
Duminică a fost zi de plimbări lungi prin parcuri și prin oraș pentru Noemi. Ea s-a îmbrăcat ca în imagine, în stil sport și lejer. Un hanorac alăturat jeansilor albaștri, ghetele negre cu talpă înaltă, geaca verde bombată și geanta neagră, alături de fesul cool și-au servit bine scopul.
Acestea au fost cele 7 ținute pentru 7 zile de iarnă create de mine ca stilistă cu buget redus. Nu aș spune neapărat că banii au fost puțini, dovadă faptul că nu am cheltuit toți cei 2000 de lei pentru asta. În plus, hainele de la Answear sunt versatile, cool, și se potrivesc mai multor stiluri vestimentare.
Tu ce zici, m-am descurcat cu această provocare? Îți plac outfiturile create de mine pentru Noemi?
Acest articol redă o poveste fictivă, fiind scris pentru SuperBlog 2019.
Sursa foto: Answear.ro
Hello,
I represent the site https://www.neer.ro/ and I would be interested in a promotion campaign with a few articles written on our field of activity with a link to our site. I would like to know the costs of such a campaign on your blog, Payment: PayPal.
Any questions please feel free to contact me at zhouhelen223@gmail.com
Regards,
Helen
Thank you for your offer. I sent you an email with my reply. Good day!