Site Overlay

8 țări în 11 zile. Provocare acceptată! Christian Tour vine cu pontul!

Ce să-i faci dacă deja mă gândesc la vacanță? De fapt, chiar sunt de învinovățit cu așa vreme? Evident că mă gândesc la evadare, la zile mai calde și la locuri pitorești care pot fi explorate cel mai bine la pas. Și Christian Tour este într-un gând cu mine lansând deja pe site cele mai atrăgătoare circuite culturale din Europa sau de pe alte continente mai exotice.

Dacă pentru iarnă deja am stabilit programul pentru vacanță și locurile în care vom ajunge, și vara este rezervată unor circuite exotice Christian Tour, ce mai rămâne între? Primăvara, bineînțeles. Atunci când te știi călător serios, nu îți iei gândul de la concedii prin colțurile lumii în nici un anotimp.

Prin urmare, primăvara este un sezon grozav pentru circuite culturale Christian Tour. Nici prea frig, nici prea cald. Iar prețurile sunt mult mai bune în această perioadă din extra sezon.

Mi-am promis ca în fiecare an să îmi stabilesc cel puțin un obiectiv legat de călătorii

În fiecare an câte un loc nou de descoperit pe care să-l răzuiesc cu bucurie de pe harta lumii specială din living.

Dar cum ar fi dacă anul următor în 2020 aș ajunge în 8 țări diferite în doar 11 zile? Nu este deloc o rezoluție imposibilă. Agenția de turism Christian Tour m-a convins de asta. Cu pachetele sale de vacanță inedite și extrem de variate îți este mai greu să te decizi la unul singur decât să te decizi că e musai să mergi într-un nou concediu.

Iar pentru că o nouă experiență ar fi și exploratul Europei Balcanice cu autocarul și nu cu avionul, circuitul Balcani – Patrimoniul Mondial UNESCO 2020 din oferta agenției românești îmi face cu ochiul. Începând de la 340 de euro de persoană, transport cu autocarul, 10 nopți de cazare plus mic dejun în fiecare zi, pachetul acesta este magic. De la sfârșitul lunii aprilie și până în cea de-a doua săptămână din luna mai.

Dar cine a zis că m-aș înhăma singură la o astfel de aventură culturală în Balcani pusă pe tavă de Christian Tour?

Evident că soțul meu va fi cel mai potrivit partener de călătorie, cum mi-a fost de mai bine de 9 ani în viața de zi cu zi. Va fi el încântat de această propunere curajoasă din partea mea? După cum îl cunosc nu va întreba decât “Când ne pornim? Să îmi fac bagajele de pe acum?“.

Serios acum, nici nu trebuie să facem împrumut la bancă sau să intrăm în economii prea mult, de vreme ce există mai multe variante de prețuri finale pentru două persoane. Așadar, pentru ca un cuplu să profite de circuitul cultural Balcani – Patrimoniul UNESCO 2020 din oferta Christian Tour, nici nu trebuie să scoată din buzunar mai mult de 1000 de euro. Asta în cazul în care alege cea mai complexă variantă de sejur. Dar dacă se limitează la oferta Best Deal sau Promo, restul de bani pot fi cheltuiți cu chibzuință pentru diverse intrări la obiective turistice, suveniruri, restul meselor și excursii opționale pentru grupuri.

Nici nu vreau să vorbesc despre ce o să luăm cu noi în bagaj în această vacanță culturală inedită! Mai important e să ne pregătim telefoanele, camerele și cardurile de memorie pentru a stoca cele peste 1000 de poze pe care le vom face odată ajunși în fața minunățiilor istorice intrate în patrimoniul UNESCO.

Dar nu v-am zis încă despre cele 8 țări pe care le vom vizita în 11 zile

Ele sunt, după cum am citit cu bucurie pe site-ul agenției de turism, Serbia, Bosnia și Herțegovina, Croația, Muntenegru, Albania, Macedonia, Kosovo și Bulgaria. Atât de perfect, dacă pot spune asa! Asta pentru că încă nu am ajuns vreodată în niciuna dintre ele. Și pentru că o parte sunt cunoscute pentru superbele locuri în care trebuie să ajungi cel puțin o dată în viață.

În plus, se pare că și o bună parte din sezoanele serialului popular Game of Thrones s-au filmat pe undeva pe acolo. Cum să nu vrei să împuști mai mulți iepuri dintr-o lovitură dacă destinul îți oferă ocazia?

Serbia

O vizită în Serbia nu poate fi desăvârșită fără a ajunge în capitala sa, Belgrad. Iar aici, cel mai maiestuos punct de atracție este fortăreața Kalemegdan. Un loc situat într-un parc imens, ce adăpostește de asemenea și muzee și monumente impresionante. Fortăreața Golubac este la fel de estetică și pare scoasă dintr-o poveste cu învinși și învingători.

O altă bijuterie arhitecturală, ce se aseamănă dintr-un punct cu Taj Mahalul din India, este Biserica Sf. Sava. Dar odată în capitala sârbă îmi propun să ne plimbăm pe Knez Mihailova, cea mai cochetă stradă din acest loc. Ca și România, și Serbia este împânzită de o mulțime de mănăstiri. Dar se merită făcută o comparație între acestea. Și de ce nu vizitată Mănăstirea Studenica, un exemplu perfect al arhitecturii medievale din această țară?

Tot în Belgrad trebuie vizitat mormântul lui Josip Broz Tito, cel care a domnit în fosta Yugoslavie aproape toată viața sa. Monumentul funerar este localizat în Casa Florilor. O atracție naturală splendidă după spusele altor turiști și ale sârbilor ar fi Canionul Uvac, o șerpuire fascinantă a râului cu același nume. O altă minune a naturii pe care mi-aș dori să o văd este Davolja Varos, sau Orașul Diavolului, formațiune stranie de stânci ascuțite cum nu se mai găsește nicăieri în lume.

Iar dacă arhitectura variată a Serbiei nu pare de ajuns, un pic din Roma antică nu poate decât să îmbogățească patrimoniul cultural. Mă refer la Gamzigrad sau Felix Romuliana, un templu măreț ce a fost numit unul dintre cele Șapte Minuni ale Construcției.

De încercat din punct de vedere culinar în Serbia: plejskavica, cevapi.

Bosnia și Herțegovina

Ce e de văzut prin Sarajevo? Ce nu e de văzut pe aici? Catedrala Ortodoxă, moscheea și sinagoga. Aici există o diversitate de culturi religioase care mulțumește pe toată lumea. Și încântă ochii turiștilor prin varietate. Cartierul Ilidza are un parc superb în care primăvara trebuie că își face de cap – Vrelo Bosne.

Mostar este probabil mai cunoscut pentru mirificul său pod arcuit ce face trecerea peste râul Neretva. Deja știu că cele mai frumoase poze aici le voi face! Lângă Mostar se află Blagaj, locul în care se află vechea mănăstire Dervish. De neratat și vizita în Medjugorje – o mică localitate devenită loc de pelerinaj după ce în 1981 Fecioara Maria s-a arătat unor copii.

To taste în Bosnia și Herțegovina: cafeaua băută din dzezva și îndulcită cu o bomboană tradițională.

Croația

Cine nu a dorit vreodată să ajungă în Croația? Eu sigur am auzit de Pula, Plitvice și Dubrovnic. Dar la fel de fascinant este că în Dubrovnic s-a filmat în mare parte seria Game of Thrones. Poate că toată lumea asociază acum palatele minunate, vilele elegante și clădirile albe ale orașului cu locațiile din serialul mult iubit. Ori poate fi o fi invers?

Muntenegru

Kotor este un loc ce face parte în întregime din Patrimoniul UNESCO. Orașul fortăreață venețiană oferă o panoramă de vis. Golful Kotor se vede nemaipomenit se pare din Fortăreața San Giovanni. În fața orașului Perast, un alt loc must see, este localizată insula Fecioara de pe stânci, cu biserica ce poartă același nume. În ceea ce privește Perast, este precum Kotor, protejat de UNESCO.

Albania

Aparte de capitala Tirana, dorim neapărat să ajungem în Durres, Berat și Shkodra. Amfiteatrul Roman și muzeele arheologice din fosta capitală a Albaniei, Durres, sunt de văzut. În Shkodra am auzit că ar fi Castelul Rozafa, în care au domnit atât venețienii, cât și otomanii și Ilirii. Iar Moscheea Ebu Beker și Catedrala Ortodoxă se pare că fac un melanj exotic în ochii vizitatorilor.

În Berat ar fi fabulos de ajuns pentru a vedea Orașul celor o mie de ferestre cu proprii ochi. Nici de aici nu lipsesc se pare moscheele otomane și bisericile bizantine. Iar Tirana, odată plină de clădiri comuniste inestetice, cum mai sunt unele și prin România, este acum un loc prietenos. Cel mai tare probabil este BUNK’ART, un fost buncăr guvernamental care acum adăpostește artă modernă.

Macedonia

Macedonia este cunoscută pentru regiunea sa cu podgorii, pentru parcurile naționale și pentru faimoasa capitală Skopje. Să mai zic că la geografie mereu confundam Skopje cu Sofia când trebuia să zic capitalele? Dar vom ajunge și la Sofia imediat. Clădiri neoclasice uriașe, moschei otomane, statui moderne. Ai zice că deja vom vedea prea multe din astea în circuitul cultural prin Balcani. Dar Fortăreața Kale, Podul de Piatră și Bazarul Vechi nu le vei găsi niciunde în altă parte. Deși poate un astfel de bazar îți va da un vibe turcesc.

Porta Macedonia, Muntele Vodno și râul Vardar sunt alte bijuterii macedonene unice. Dacă este să vedem Ierusalimul Balcanilor în excursia noastră, cum să ratăm ocazia? Orașul Ohrid mai este numit așa. Fortăreața Samuil și Biserica Sf. Clement și Pantelimon sunt cele mai impresionante edificii de aici. Și odată în Ohrid vom putea vedea spectaculosul lac cu același nume, care este graniță naturală între Macedonia și Albania.

De savurat neapărat în Macedonia: burek, mastika.

Kosovo

Cel mai cunoscut loc ar fi Pristina pentru mine. Asta doar din auzite, evident. Dar odată ce vom ajunge acolo, sigur vom da și de alte nestemate pentru amintirile noastre. Catedrala Maica Tereza, Monumentul nou-născutului, Bulevardul Bill Clinton sunt câteva dintre locurile de vizitat odată ajunși acolo. Vrem să ajungem și în Pizren, unde se află Podul de Piatră, Moscheea Sinan Pașa și biserica medievală Sf. Gheorghe.

Ce vrem să încercăm din punct de vedere gastronomic în Kosovo: moussaka, dunia, rakija.

Bulgaria

Bulevardul Vitosha, catedrala Sveta Nedelya cu domurile bizantine, biserica Sveti Georgi, biserica Sf. Sofia, moscheea Banya Bashi și Muzeul Comunismului se află toate în Sofia, capitala Bulgariei. Nu ne interesează acum Varna și Nesebar, dar poate că vom reveni câdva și la ele.

Însă în Veliko Tarnovo tot vrem să ne pierdem un pic. Vrem să vedem Fortăreața Tsarevets, catedrala, biserica Fortifiată și Casa Sarafkina. Iar străzile cu case colorate probabil sunt foarte fotogenice.

Să nu uităm să degustăm aici: costiță de porc la cuptor – Raketa, castraveți murați bulgărești. Oare or fi atât de diferiți față de cei de la noi?

Am închipuit așa un traseu bogat pentru o vacanță balcanică numai datorită circuitelor culturale oferite de Christian Tour. Însă nu este doar o fantezie. Este o dorință pusă în scris. Cam așa funcționează aceste lucruri în cazul nostru!

Acest articol a fost scris pentru proba V din competiția SuperBlog 2019.

Sursa foto: Christian Tour

Love it? Like it!
Pin Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copyright © 2024 Oana M.. All Rights Reserved. | Catch Vogue by Catch Themes

You like what you read? Then share it worldwide!