Site Overlay
folie cu bule

De ce aleg folie cu bule pentru coletele pe care le trimit

Sunt blogger, creator de conținut pe social media, recenzor de cărți și content writer, printre altele. De multe ori primesc colete și pachete spre testare sau pentru recenzii. Sunt super mulțumită și încântată când produsele sunt bine împachetate în folie cu bule, pufuleți de ambalare sau/și carton, astfel încât nu am parte de nefăcute.

Însă, pe lângă articolele sau cărțile pe care le primesc, se mai întâmplă să trimit și eu la rândul meu colete în țară. Organizez concursuri pe paginile de social media, dăruiesc lucruri ce cred că ar fi mai utile altora, pun la vânzare cărți. Așa că pachetele expediate prin poștă sau curier trebuie să ajungă în stare perfectă la destinatar.

Și așa cum am observat eu la coletele primite, așa încerc să procedez și eu pentru a le expedia în siguranță și cu stil.

Cel mai mult îmi place când ce primesc e învelit și protejat de folie cu bule

Știți, acel ambalaj care protejează suprafețele de orice gen și umple spațiile goale, în cazul în care cutia este mai mare decât ceea ce pui în ea. Și în plus, sigur că știți, e acel material fain, care nu doar protejează foarte bine, ci poate fi și cel mai bun aliat anti-plictiseală.

De fapt, nici nu-i nevoie să fii plictisit ca să te apuci de spart acele bule de aer și să te iei la întrecere cu cei de lângă tine cu cine sparge cele mai multe bule. Niciodată nu am rămas indiferentă când am avut la dispoziție folie cu bule pocnitoare. Parcă te cheamă să o testezi și să devii iarăși copil.

Dar să lăsăm copilăriile la o parte și să trecem la lucruri serioase.

De ce sunt mai eficiente aceste folii cu bule și pungi de folie cu bule de aer în împachetare și transportul de produse?

  • Există folii cu bule în două și trei straturi, ideale pentru a menține în siguranță la transport obiecte mai fragile și ușoare, delicate(sticlă, ceramică, porțelan, cristal, etc.).
  • Mai există și pungi de folie cu bule ESD în mai multe straturi, care sunt ideale pentru protecția aparatelor și echipamentelor electronice mai sensibile, cu suprafețe fine(telefoane, tablete, monitoare, etc.).
  • Acest tip de folie este compus din două sau trei straturi de polietilenă, un material care poate asigura suprafețele, la fel de bine pe cât poate crea perne de protecție. Respectivele bule de aer pe care ne place nouă atât de mult să le pocnim sunt sigilate, astfel încât nu există pierderi de aer, rezistând mai mult și mai bine.
  • E super tare și faptul că o folie cu bule poate fi utilizată de nenumărate ori, fiind și ușor de refolosit și reciclat. De exemplu, primești un colet sau un pachet de acasă în care expeditorul a învelit ce ți-a trimis în pungi de folie. Borcane cu zacuscă, produse lichide, lucruri fragile. Despachetezi articolele în cauză și pui la păstrare lejer folia pentru utilizări ulterioare. Asta dacă te poți abține să nu spargi acele bule care oferă atâta protecție, dar și ajutor anti-stress.

Să zicem că lucrezi obiecte handmade(cercei din fimo, rășină, lemn, metal sau sticlă ori lucruri cu mai multe componente din lemn)

  • Vrei să le trimiți celor care au comandat de la tine sau să faci o expediere mai mare către magazine sau târguri ori chiar să le dăruiești la prieteni. Ți-e frică de ideea că ar putea pierde din proprietăți(vopsea, textură, etc.), că ar suferi zgârieturi, s-ar putea dezlipi, dezmembra, lovi ș.a.m.d. O soluție foarte la îndemână este folia cu bule care etanșează și asigură protecția și siguranța la transport și manevrare a produselor tale „prețioase”.
  • Folia cu bule ca ambalaj protector este o variantă accesibilă ca preț. Comandată în cantități mai mari sau la seturi, este cea mai convenabilă. Mai ales dacă știi că livrezi des pachete și colete sau expediezi lucruri în țară ori în afară și ții la părerea și bucuria clienților tăi.

Acum, că v-am zis de ce mi se pare mie genială această metodă de ambalare, vă las și datele de contact ale unei firme ce dispune de așa ceva în portofoliul său. Pentru a vă ajuta până la capăt. Accept mulțumiri în secțiunea de comentarii! 🙂

S.C. Best Business Office S.R.L.

Adresa: Drambar , Calea Alba Iulia , Nr. 4 Jud.Alba

Telefon: +4 0358 401 056/+ 40 724 268 006

Email: office@bboffice.ro

Website: www.bboffice.ro

Facebook

~ Oana M.

Love it? Like it!
Pin Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copyright © 2024 Oana M.. All Rights Reserved. | Catch Vogue by Catch Themes

You like what you read? Then share it worldwide!