Site Overlay
dormitor în living

Cum să treci din dormitor în living în câțiva pași

Poate că am visat cu toții sau încă visăm la a deține o casă mare și luminoasă, pe care să o decorăm și să o mobilăm cum ne trece prin cap. Însă nu toată lumea a ajuns să vadă acest vis cu ochii. Și nu-i nici o problemă. Atâta vreme cât știm cum să profităm de spațiu și de lumină, oriunde am locui poate fi confortabil.

Așa că, acest articol este dedicat celor care locuiesc împreună cu alte persoane, celor care stau la garsonieră sau într-un microapartament ori într-o casă mai mică. Eu mă regăsesc în prima categorie, locuind majoritar cu familia, dar am câteva idei despre cum pot transforma camera din dormitor într-un living primitor în doar câțiva pași.

Acesta este proiectul meu grandios din momentul de față: din dormitor în living in no time

Așadar, cine caută idei de transformare a unui dormitor în sufragerie și viceversa, să stea aproape.

Trebuie să zic din capul locului că încăperea pe care vreau eu să o redecorez este deja mobilată și arată mai mult a cameră de dormit. Dar voi lăsa aici mai departe atât idei de schimbare a tipului de mobilier, cât și idei pentru schimbarea înfățișării camerei prin decor și culori.

Voi exemplifica și prin colaje cu imagini iar produsele de mobilier și decorațiunile sunt alese de mine prin motorul de căutare FAVI.ro, care prezintă peste 250 de magazine de mobilă și lucruri frumoase din care poți alege pentru casa ta.

Atunci când îți lipsește spațiul, dar vrei ca principala ta încăpere să servească atât drept dormitor, cât și drept living, recuperează prin stil și creativitate.

Nici o cameră nu e prea mică pentru schimbări de decor și de rearanjat mobilier

Așadar, dacă vrei să transformi un dormitor în living, cu mențiunea ca acesta să poată servi și drept cameră de dormit, principalul lucru pe care trebuie să te focusezi este patul.

  • Ca să obții spațiu pentru sufragerie și confort pentru dormit, înlocuiește patul cu o canapea extensibilă. Trebuie doar să o amplasezi în așa fel în cameră încât să nu trebuiască să o muți de fiecare dată când îi schimbi rolul.
  • Ideal ar fi ca sofaua să aibă și spațiu de depozitare. Poți ține acolo pernele, pilota și lenjeria de pat pentru dormit, dar și pernele de decor sau pledul cu care vrei să înviorezi atmosfera atunci când ai oaspeți.
  • Eventual, poți orienta canapeaua cu fața spre comoda unde poți amplasa televizorul. Ori, ai altă posibilitate care să te ajute cu spațiul în combo-ul dormitor-living. În loc de comodă, cu fața spre sofa poți amplasa biblioteca dulap, unde poți pune totodată și hainele, și cărțile, televizorul și obiectele preferate de decor.

Vei avea nevoie și de o măsuță

  • Alege un articol pe care îl poți utiliza și drept măsuță de cafea și drept noptieră. Există măsuțe laterale sau măsuțe minimaliste cu stocare pentru a pune pernuțele, reviste, cărți sau un pled.
  • Pentru a da note de living unui dormitor eu m-am gândit și la amplasarea unui taburet de tip pouf într-o culoare mai vioaie asortată cu fețe de pernă decorative și pled sau draperii. Ușor de mutat, versatil și confortabil pentru oaspeți când canapeaua nu este suficient de mare pentru toată lumea.
  • În plus, în dreptul ferestrei, dar fără a împiedica lumina să pătrundă în cameră, se poate opta pentru o comodă minimalistă, cu sertare, pentru stocat lenjeria, prosoapele, lenjeria de corp și pijamalele.
  • Acest mobilier este potrivit atât unui dormitor, cât și unui living, deoarece deasupra poți amplasa ce dorești ca obiecte de decor sau îl poți transforma în același timp în măsuță de toaletă, instalând o oglindă cochetă.

Culori și decorațiuni pe care m-aș axa eu pentru transformarea unui dormitor în living

Deocamdată camera mea cuprinde un mix de culori și texturi, plăcute ochiului și calde. Dar pur și simplu m-am plictisit de ele și doresc să împrospătez atmosfera. Prin urmare, m-am orientat către o paletă mai restrânsă de nuanțe care se asortează bine și este elegantă.

  • Pentru mobilier m-am gândit la texturi lucioase, minimaliste, alb-gri sau alb-negru pentru comodă și setul de mobilă de living, gri sau negru pentru canapea. Cât despre obiectele de decor și celelalte textile m-am îndreptat către albastru marin, gri, alb și frânturi delicate de argintiu și auriu.
  • Aș vrea albastru pentru draperii, taburet, fețe de pernă, pled și vaze sau alte obiecte de decor. Alb murdar și gri sau negru pentru alte fețe de pernă, covor, decorațiuni de perete și lumănărele sau ghivece pentru flori.
  • Iar ici-colo, parcă stropite cu lumină în argintiu și auriu, elemente cu aer de sărbătoare pentru întâmpinarea Crăciunului.

Știu, nu sunt designer de interior, dar cu atât de multe sugestii și produse de mobilier și decor găsite prin intermediul motorului de căutare FAVI nu cred că am cum da greș. Iar acum că v-am prezentat cum se poate transforma în doar câțiva pași un dormitor în living, sunt nerăbdătoare să mă pun pe treabă.

Eu sper să redecorez camera până de sărbători și să vă arăt într-un viitor articol schimbarea.

Ați vrea să vedeți cum va ieși? De asemenea, ce sugestii aveți voi pentru a transforma un dormitor în living și viceversa? Hai să vedem!

Surse foto: FAVI.ro, Canva

~ Oana M.

Love it? Like it!
Pin Share

2 thoughts on “Cum să treci din dormitor în living în câțiva pași

  1. Uhu! Ai idei foarte bune si sunt tare curioasa sa vad transformare pentru ca in curand trebuie sa incep sa renovez si eu dormitorul, insa culorile pe care le-as alege ar fi ceva cu verde, muuult verde! 😀 Poate un verde mai inchis in contrast cu un alb.

    Te pup, sweety!

    1. Ce bine suna mixul de culori ales de tine. Eu sunt cu verdele menta sau rozul pudrat imbinat cu alb, corpuri de mobilier lucioase de preferat. Spor la renovat! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copyright © 2024 Oana M.. All Rights Reserved. | Catch Vogue by Catch Themes

You like what you read? Then share it worldwide!