Consider că nu pot fi împlinită ca persoană dacă nu fac sau dacă nu las ceva generațiilor viitoare. O valoare sănătoasă ori un îndemn care să ajute și pe alții să se simtă mai bine în propria piele, să se iubească pe ei înșiși și pe cei din jur. Moșteniri valoroase de familie care să inspire întotdeauna și pe cei care vin din urmă.
Până la urmă asta ne leagă ca oameni. Relațiile dintre noi fructificate la maxim. Fără gelozii, fără invidii și piedici puse unii altora. Este loc pentru toți în lumea asta mare. Putem avea și succes fără a nărui planurile altora. Putem fi și frumoși fără a copia sau a desconsidera pe ceilalți.
Încă din copilărie am învățat despre altruism, bunătate, empatie – moșteniri valoroase de familie
De la bunici, de la părinți, de la prietenii mai în vârstă decât mine. Chiar eu mi-am dat seama de la o vârstă mică de faptul că a fi bun și cinstit cu cei din jur îți poate aduce numai foloase.
Dar a fi bun în sensul de a ajuta în orice mod fără a avea vreun interes ascuns. Din bunătatea inimii și necondiționat. Nu ajutorul acela acordat doar pentru a mă simți eu bine cu mine, pornit tot dintr-un sentiment egoist, de a fi apreciat mai apoi și ridicat în slăvi.
Dintotdeauna am încercat să apăr pe cei mai slabi. Să nu râd cu cei mai puternici de cei pe care-i desconsideră. Am fost chiar și eu cel de la pământ de care ceilalți râdeau. Dar am iertat până la urmă și am considerat că nu-mi folosește la nimic să țin la mânie, să țin minte răul. Din contra, am apreciat și m-am bucurat de acei oameni buni din viața mea care m-au ajutat să mă ridic. Care nu m-au judecat. Ba chiar m-au ajutat să cresc la infinit și încă o fac.
În orice mediu, la școală, la muncă, într-un colectiv, acasă în familie sau în cercul de prieteni, am încercat să fiu o persoană bună. Chiar dacă uneori asta era văzut drept o slăbiciune. Dar mereu voi încerca să transmit mai departe valorile generațiilor viitoare.
Nu am proprii copii pe care să-i educ în acest stil, să le plantez această sămânță bună
Dar am nepoței, fini și prieteni mici care trebuie să afle despre asta pentru că lumea din viitor e a lor. Ei vor fi responsabili pentru pacea și liniștea din ea. Așadar, trebuie să știe cum să o practice și să o cultive la rândul lor.
Farmecul se cultivă în familie. La fel și principiile bune de viață, respectul, politețea, prietenia, bunătatea. Așa cum Farmec, companie românească, păstrează tradiția și transmite din generație în generație calitatea și utilitatea produselor sale. Anul ăsta relansată, cu logo nou și design fermecător, gama de produse românești oferă mai departe soluții eficiente pentru îngrijirea corporală și facială. Însă, totodată, susține și transmite generațiilor noi, obiceiuri bune pentru minte și inimă.
O cremă hidratantă de față poate lăsa o piele fină și crea un ritual de skincare de pus în practică din nou și din nou, indiferent de mileniu. La fel însă, o vorbă bună, un sfat sau o mână de ajutor, pot face minuni în orice timp, în orice mediu, în orice situație. Altruismul și empatia vor bate mereu răutatea și ura. O persoană care a fost rănită de nenumărate ori, va reuși să se simtă recunoscătoare chiar și pentru un singur om care a ridicat-o de la pământ.
Nu ne naștem răi și egoiști
Așa devenim din cauza societății, a mediei. A așa ziselor exemple din jur care de fapt sunt nocive și vor să ne întărâte unul împotriva celuilalt. Dar atunci când lucrăm împreună și vrem ca toți să fie fericiți și mulțumiți, ne dăm seama că devenim magie. Prietenia, dorința ca și ceilalți să ajungă sus, fără a complota și invidia, reprezintă farmecul omului care trebuie transmis din generație în generație.
Alt lucru pe care aș dori să-l transmit generațiilor tinere, de mâine, este să susțină mereu propria țară. Să o apere dacă este vorbită de rău. Să dea exemple că poporul nostru este bun și prietenos. Că avem un tezaur bogat și minunății despre care se merită să se afle peste tot. Despre cât de minunat ar fi să încurajeze firmele și companiile românești. Pe românii care vor să aducă valoare în țară și au idei pozitive pentru prezentul și viitorul României.
Să cumpere un produs românesc fără să ezite măcar privind spre unul străin. Să călătorească în țară și să promoveze patria în afară, cu toată mândria. Totodată, să nu-și înstrăineze ideile geniale și să nu-și însușească tendințe străine doar pentru că așa se poartă în lume.
Brandul Farmec m-a inspirat să scriu acest articol de suflet despre moșteniri valoroase de familie
În el aștern în cuvinte principii, valori și credințe care m-au ghidat până în prezent. Așa încerc să transmit mai departe valorile generațiilor viitoare. Prin viu grai, dar mai ales în scris. Deoarece este nemuritor și rămâne o parte din mine care sper că va fi “citită” și în viitor.
Iar dacă ar fi să aleg un produs românesc preferat din gama Farmec, din toate timpurile, acela ar fi crema de mâini reparatoare cu gălbenele. Ingredientul ei principal, gălbenelele, îmi ajută mereu mâinile să se simtă moi, catifelate și hidratate. Fără a le încărca cu o peliculă grasă, îngrijind pielea uscată și aspră, oferind și un parfum ușor, plăcut, natural.
Îmi place mult noul design și logo al gamei Farmec, printre preferatele mele. Mă bucur nespus că produsele, deși în nou ambalaj, au rămas la fel de calitative și cu ingrediente la fel de prietenoase cu pielea. La fel ca acele produse pe care le știam din copilărie, pe care le folosea mama sau prietenele ei în ritualurile zilnice de îngrijire.
Sunt curioasă, voi ce produse cosmetice de la Farmec vă amintiți că foloseau ai voștri sau chiar voi în trecut? Vă place noul logo la fel de mult ca și mie? Ce moșteniri valoroase de familie ați lăsa celor mai tineri?
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2022.
~ Oana M.