Site Overlay
liliacul 2

Liliacul. Partea a II-a

Auzise ea de cazuri în care unor fete li s-au prins lilieci în păr când erau seara la joacă pe afară. Soluția, în cazul lor, fusese să acopere liliacul și să le tundă părul fix de dedesubt de unde se prinsese creatura. Groaznic. Probabil că acele fete au rămas cu coșmaruri și o fobie față de lilieci pentru toată viața. Dacă nu chiar pentru toate înaripatele cu gheare.

Dar ea nu avea fobie de lilieci, nu?

Dacă se gândea să îl salveze pe cel din baie înseamnă că nu se temea complet de aceste creaturi, chiar și în situația dată, nu? Ori nu știa ea exact cum se manifestă și care sunt caracteristicile unei fobii. Sau poate că fobia se va forma în timp, după ce va scăpa de acest liliac cu înfățișare famelică. Iarăși, va trebui să caute pe Google informații despre asta.

Pe moment, la treabă! Așadar luă un borcan mai mare din bucătărie și un făraș pentru a prinde liliacul. Dar de la zis până la făcut e un pic cam greu mai ales dacă te temi de cele mai groaznice situații. Se duse lângă ușă. Lipi urechea de ea. Nici un sunet. Oare i s-a părut? Oare a plecat înapoi pe lângă țevi, în întuneric?

Luă o oglindă de poșetă și se gândi că strecurând-o prin ușa întredeschisă va putea vedea unde este liliacul și dacă mai e acolo. Dar așa ceva dă rezultate numai în filme. Ori ea nu știa ce să facă exact cu oglinda. Iarăși va trebui să caute pe internet. Să-și ia inima în dinți ar fi cea mai bună soluție. Să deschidă ușor ușa și să caute cu privirea în toate părțile după mica creatură cenușie.

Și așa făcu.

Liliacul era prins de o țeavă de la apa rece, jos, în colțul camerei

Într-un singur picior. Sau cum i-o fi zis membrului cât o sârmuliță de subțire, cu gheruțe minuscule, de care atârna, așa ghemuit și slab cum era. Bineînțeles, cu capul în jos. Un mini Batman.

Rămase nemișcată. Îl urmări un timp. Văzu că tremură sau vibrează cumva, așa agățat cum era de un picior. Se gândi că e slăbit. Dar animalele slăbite nu sunt ele oare capabile să lupte până la ultima rămășiță de putere? Și totuși ea nu îi voia răul. Însă creatura nu avea de unde să știe. Mai bine să fii precaut.

Se apropie încet de acel ungher. Ființa vibra în continuare. Își pregăti ustensilele și începu să vorbească încet cu liliacul. “Nu îți vreau răul. Nu îți voi face nimic. Dar trebuie să mă ajuți. Sunt la fel de speriată ca tine, însă va fi bine. Vei vedea, te voi elibera în curând.” Și totuși, apropiindu-se centimetru cu centimetru de el, nu putu să nu se îngrozească. Fața îi luă foc. “Minte, inimă, nu mă lăsați acum. Ar fi prea de tot.”

“Fie ce-o fi! Gata!”

Și împinse ușor borcanul sub locul unde era liliacul, apoi încercă să îi desprindă blând singurul picior de care stătea agățat pe țeavă, cu marginea acestuia. Creatura se desprinse fără prea multă bătaie de cap și apoi ea puse peste borcan fărașul, ca un fel de capac. Animalul nu se zbătea, nu scoatea nici un zgomot. Era prea slăbit.

Așa că l-a dus afară. A așezat borcanul pe un loc drept și i-a luat așa zisul capac. Nici o mișcare din interior. Oare nu l-a prins? Se întinse după borcan și îl mișcă ușor pentru a-i da un impuls, dacă chiar era acolo.

Atunci micuța creatură își deschise aripile cenușii și pieri zburând în întunericul nopții.

Liliacul. Partea I

Dacă ați citit ambele părți ale povestirii, v-aș ruga să îmi împărtășiți în câteva cuvinte cum vi s-a părut. Accept orice fel de feedback, atâta timp cât este constructiv și nu jignește.

~ Oana M.

Love it? Like it!
Pin Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copyright © 2024 Oana M.. All Rights Reserved. | Catch Vogue by Catch Themes

You like what you read? Then share it worldwide!