Site Overlay
bijuterii handmade din perle

Bijuterii handmade din perle pentru femei pre(ten)țioase

Crăciunul a trecut. A sosit Noul An. Suntem în 2022. Însă mai urmează sărbători și zile speciale, aniversări și reuniuni cu prietenii. Sigur ai cunoștințe și rude cu numele de Ioan, Ioana, Ionel, Oana, Ion. Și apoi mai sunt și Sfinții Trei Ierarhi la sfârșitul lunii. Iarăși, o ocazie numai bună de a sărbători onomastici speciale. Să nu mai vorbim de zile de naștere. Numai eu am în familie și printre prieteni vreo 6 persoane care împlinesc anii în lunile acestea de iarnă.

Când vorbim de vizite la zile speciale pe la prieteni și familie, colegi și cunoscuți, nu se poate să mergi cu mâna goală

Nu e în firea românului. În plus, noi ne simțim și prost dacă uităm să ducem ceva bun la cei dragi nouă având în vedere cât se străduiesc ei să ne primească și să ne facă să ne simțim ca acasă.

Iar dacă în cazul bărbaților sărbătoriți mai scapi cu o sticlă de vin, o prăjitură de casă, un set de unelte sau un parfum mai deosebit, cu femeile nu e atât de ușor. Noi avem așteptări mari. Mai ales de la cei care ne iubesc și care s-ar presupune că ne cunosc gusturile și plăcerile.

Nu zic că în cazul femeilor aniversate nu ai putea să mizezi pe un set parfumat cu produse de relaxare, o carte de succes, un accesoriu pentru casă ori un advent calendar(că tot se poartă de la o vreme). Dar nu mai frumos este să dăruiești ceva creat de tine, ceva unicat, care o va face pe cadorisită să se simtă cu adevărat răsfățată și sigură de afecțiunea ta?

Atenție! Nu mă adresez doar persoanelor de sex feminin care doresc să facă daruri aparte. Și bărbații se pot inspira din acest articol pentru a face surprize elegante.

Hai să nu vă mai țin sub presiune.

Eu m-am gândit la bijuterii handmade create din perle drept cadouri șic pentru femei pre(ten)țioase.

Perlele denotă puritate, eleganță, perfecțiune, minimalism

Aceste pietre prețioase, dacă le putem denumi pietre, sunt adorate de femeile din toată lumea și din toate timpurile. Darurile delicate și sidefate ale naturii sunt folosite pentru a înfrumuseța haine, accesorii și chiar obiecte de decor. Dar cel mai adesea sunt folosite în crearea de bijuterii splendide, fiind în unele culturi considerate chiar și talismane.

Există mituri și legende legate de prețioasele perle, dar nu le putem dezice puterea de atracție pe care o emană. Femeile sunt atrase de ele oriunde le-ar vedea. Bărbații sunt atrași de femeile care le poartă deoarece le oferă o putere aparte de seducție.

Acum că v-am dat o idee despre ce cadouri minunate să oferiți femeilor prețioase din viața voastră, vă și spun că le puteți crea voi înșivă. Folosind chiar perle de cultură, și nu perle naturale, mult mai scumpe și mai controversate.

Puteți găsi perle de cultură, perle de sticlă și perle tip Mallorca pe site-ul margele.ro. Prețurile sunt per șirag sau per bucată în funcție de model și de mărimea perlelor. Ba chiar puteți alege culori, nuanțe și forme diferite pentru bijuterii handmade create din perle pentru femeile pretențioase, dar iubite de voi.

Să vă spun un pic despre perlele de cultură

Recent am terminat de citit minunatul volum Familia Cartier. Acolo, aparte de istoria fascinantă a familiei care a fondat brandul Cartier, am aflat și despre bijuteriile cu care a jonglat casa Cartier de-a lungul timpului.

Și a venit vorba la un moment dat și de perle. Cartier folosea perle naturale, cu adevărat unicat, dar foarte scumpe și greu de găsit. Însă competitorii celebrului brand au început să meargă pe montarea de bijuterii cu perle de cultură, care puteau avea o formă perfectă, erau mult mai ieftine și mai ușor de furnizat.

Așadar, pe când fondatorii Cartier se ambiționau sau încăpățânau să facă rost de perle reale, concurenții apelau la cealaltă metodă.

Dar află că apariția minunatei perle sidefate se obține aproximativ prin același procedeu. În cazul perlei sălbatice, un corp străin intră din întâmplare în scoică și reacția ei este de a-l transforma în ceva pur. Pe când în cazul perlei de cultură corpul este introdus în mod artificial. Rezultatul este același, deși felul în care se ajunge la acesta este un pic diferit.

Știți ce e și mai deosebit la a oferi bijuterii din perle?

E versatilitatea perlelor. Ele pot fi utilizate pentru a crea inele elegante, coliere delicate ori șiraguri suprapuse asemenea celui purtat de Audrey Hepburn în Mic Dejun la Tiffany. Brățări șic, diademe splendide sau broșe prețioase pot fi aduse la viață cu ajutorul perlelor de cultură. În plus, a realiza asemenea bijuterii și accesorii nici nu e atât de scump cum ar fi dacă le-ai cumpăra de-a gata dintr-un magazin.

Vă mai spun ceva. Tot pe site-ul margele.ro găsiți orice lucru de care veți avea nevoie pentru bijuterii handmade create din perle. Pe lângă perle de cultură, perle de sticlă sau perle tip Mallorca, puteți achiziționa sârmă și lanț, ace, ață și șnururi, dar cel mai important unelte de confecționat bijuterii.

Tot aici și un mic cuvânt despre perlele de sticlă și despre perlele de tip Mallorca

Perlele de sticlă sunt un tip de imitație de perle reale fabricate din sticlă și cu un înveliș perlat-sidefat. Sunt un pic mai grele decât perlele reale sau cele din plastic. Dar oferă aceeași notă de eleganță drept accesorii purtate la ținute speciale.

Perlele tip Mallorca se numesc așa datorită originii lor. Ele au fost descrise drept copia perfectă a perlelor reale și cele mai vândute astfel de pietre în ziua de azi.

Deci oricare tip de perle dintre cele trei amintite mai sus ar fi perfect pentru fabricarea de bijuterii handmade fascinante și elegante pentru prețioasele femei din viața voastră.

Vizitați pentru mai multe info, imagini și sfaturi site-ul margele.ro.

Vizitați sediul fizic la adresa Donath 146A, Cluj-Napoca, Cluj 400293.

Scrieți un mail la adresa contact@margele.ro

ori

Dați un telefon la numărul 0756 649 936.

Voi ce părere aveți de bijuteriile create din perle? Credeți asemenea mie că sunt nemuritoare și mereu elegante sau le preferați în contexte cu tematică de epocă?

Lăsați un comentariu cu părerile voastre!

~ Oana M.

Love it? Like it!
Pin Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copyright © 2024 Oana M.. All Rights Reserved. | Catch Vogue by Catch Themes

You like what you read? Then share it worldwide!