Dintotdeauna am iubit animalele. Nu știam să zic exact care îmi plac mai mult: cățeii sau pisoii. Asta nu o pot face nici în prezent. Deoarece nu îmi plac unii mai mult decât alții. Câini am avut toată viața. Pisicile însă au venit și au plecat din viața mea într-un fel sau altul.
Am avut pisici acasă la părinți, dar mai mult veneau din vecini și nu apucam să mă atașez de ele
A fost la un moment dat un motan care venea la noi în apartament când stăteam în Suceava la parter. Era un tigruț cu dungi, soiul cel mai comun, dar cel mai iubit de mine. Venea și pleca după cum avea chef, dar era iubibil și a și dormit cu noi câteva seri. Cerea de mâncare când îi trebuia. Dormea și se alinta lângă noi și ieșea pe fereastră când se plictisea ori când trebuia să-și facă nevoile.
Țin minte că mi-a părut tare rău când am plecat din apartament. Ne atașasem de el și ni s-a părut că îl abandonăm, chiar dacă nu era al nostru. Eu aș zice că și el ne-a regretat deoarece tot miauna în ziua mutării și nu se mai dădea dus pe fereastră la casa lui adevărată. Dar poate doar așa voiam eu să cred.
Apoi, în Franța am avut cunoștințe cu pisici. Câțiva pisoi vis-a-vis de noi. Doi negrișori – Batman și Robin – la blocul vecin. O albastră de Rusia la o colegă de muncă. Pisica ce și-a adoptat singură stăpânii – a angajatorilor. La un moment dat visam și la un cățel – un bulldog francez micuț și îndesat, care să îmi țină de urât cât am stat acasă.
Nu am avut nici de unii, nici de alții. Dar nu știu cum am trăit atâta timp fără un animăluț lângă mine, având în vedere că acum nu m-aș vedea fără pisoii mei alintați și afectuoși.
Ce îmi place atât de mult la pisoii mei?
Ce doi comedieni sunt frați. Unul e portocaliu tigrat și îi spunem Leuț sau Tigruț iar celălalt e negru complet cu ochii verzi și îi spunem Harașpuc sau Bagheruț pentru că seamănă cu o panteră în miniatură.
Sunt jucăuși și îmi furnizează o stare de bine de fiecare dată când mă joc cu ei sau doar când îi privesc făcând năzbâtii de tot felul. Se cațără prin toți copacii, uneori la înălțimi amețitoare pentru mine ca om. Mănâncă cam de toate cele. Se trag de coadă unul pe celălalt, fac wrestling amator. Dar se și iubesc și se alintă reciproc și dorm împreună.
Încă sunt mici, dar sunt independenți. În plus cel portocaliu are o personalitate puternică și nu se teme de cățelușa noastră, Puka, așa cum se teme negruțul. În schimb, cel negru mănâncă mai mult și nu face mofturi așa cum face tigruțul.
Mă calmez când torc ei lângă mine și învăț ce e răbdarea atunci când adorm în poala mea și încerc să nu îi deranjez pentru a-mi vedea de treburi. Sunt atât de scumpi uneori. Dar și enervanți atunci când zgârie și mușcă, când se joacă și se zbenghuie și eu cad victimă colaterală. Sunt ca niște copii la dimensiuni reduse, pisoii mei drăgălași.
Cu pisoii mei alături viața este și mai frumoasă
Pisici egal mai multă iubire, mai multe alintături, îmbrățișări, zâmbete, răsete și show în fiecare zi. Acum, o zi ploioasă sau rece se transformă într-una de cuibăreală și iubire, tors și citit, căni de ceai și căldură dublată de la doi blănoși micuți. Sunt mai veselă, mai optimistă, mai încrezătoare și poate și un pic mai responsabilă.
Nu mi-aș mai vedea viața acum fără pisoii mei năzdrăvani și mă bucur că i-am adoptat pe amândoi până la urmă. Ei sunt fericiți. Eu sunt fericită. Win-win.
Voi aveți pisici? Cum e viața cu ele alături?
~ Oana M.
La mine nu rămâne niciuna mai mult de, hai să zic 8 luni. Am avut nenumărate, dar la un moment dat, nu-mi dau seama, ori pleacă ori le ia cineva (sunt îngrijite și frumoase), ori trec strada în pădure și le calcă mașinile…! 🙁
Bucură-te de ele și tot ce îți oferă!
Mulțumesc frumos! Mă bucur tare mult de compania lor și mă simt mult mai bine acum de când îi am. 🙂
Cât de simpatici sunt! Să te bucuri de ei.
Eu nu am pisică, dar mi-aș dori una. Însă, mă gândesc că nu e așa ușor dacă stau la bloc.
Aceeași problemă am avut și eu când stăteam la bloc, la etajul 4, în Franța. Nu ne-am luat animăluț, în special nu pisică din cauză că am fi privat-o de spațiu și libertate de mișcare. Una e să scoți câinele la plimbare în lesă, alta e să scoți pisica. Aici la curte nu am problema asta, de asta mă și bucur tare mult de ei. Și totuși, când am stat la bloc în țară, am avut noroc să stăm la parter, așa că un pisoi din vecini tot venea pe la noi și pleca când avea chef pe fereastră. Așa că a fost bine și atunci.