Am primit o leapșă faină de la Diana, care a scris despre asta pe blogul ei De-ale Dianei. Subiectul acesteia ar fi despre ce-aș fi vrut să știu despre blogging când eram la început. Însă eu îi voi da o altă turnură și veți vedea mai încolo despre ce vorbesc.
Primul meu blog a fost pe subdomeniu, adică gratuit, pe platforma Blogger. Îl mai am și acum, dar nu mai scriu pe el. În schimb revin acolo atunci când vreau să îmi amintesc de începuturi. Și mai găsesc încă comentarii la unele articole iar asta mă entuziasmează enorm. Totul a început ca un fel de jurnal virtual. Scriam poezii, mici compoziții și gânduri intime. Care acum că îmi amintesc de ele mă fac să mă gândesc că eram destul de îndrăzneață în fața lumii.
Una dintre chestiile faine de la începutul bloggingului a fost că datorită blogului, am primit un job
Prin 2014 m-am apucat să-mi caut de lucru. Dar aveam și blogul ăsta cu numele meu de atunci pe platforma Blogger, pe care scriam deja de prin facultate. După câteva interviuri eșuate, am ajuns într-o agenție de advertising ce mi se părea super tare. Am mers la interviu și am dat și probe de text. Apoi urmau să mă anunțe dacă aveam să primesc jobul.
Când telefonul a sunat, a fost unul cu vești bune. Primisem unul dintre posturile de content writer de la firmă. Pe urmă avea să aflu că unul dintre șefi văzuse în CV-ul meu(deloc stufos) faptul că aveam blog. Și asta a dus și la angajarea mea. El intrase și citise cele câteva articole pe care le aveam pe atunci pe el. Dar cel mai important, îl citise pe cel în care scriam frustrată despre încercările mele de a mă angaja. Și în general despre faptul că nimeni nu îți dă o șansă dacă ești la început și abia ieșit din facultate. Îmi amintesc că parcă scrisesem că toată lumea cere experiență de câțiva ani, dar cum să capeți experiență dacă nu te angajează nimeni, în primul rând.
Ce vreau să menționez în articolul ăsta nu sunt lucrurile pe care aș fi vrut să le știu despre blogging pe când mă aflam la început
Aș vrea să zic în schimb despre lucrurile care mă uimesc la mine, bloggerul de atunci. Și să-mi mulțumesc că am pornit-o pe drumul ăsta, căci m-a adus într-un loc frumos.
- Mulțumesc mie, bloggerului la început de drum, că te-ai apucat de treaba asta cu mare plăcere. Și ai continuat să o faci tot de plăcere
- Îți mulțumesc că nu te-ai oprit din scris. Și că, deși ai făcut pauze mari între postări, ai rămas pe poziții
- Mulțumesc pentru faptul că deși nu primeai reacții, comentarii și vizite multe, ai continuat să scrii
- Te admir pentru că unele comentarii aiurea nu te-au descurajat și cu sufletul un pic greu, ai rămas constantă
- Îți mulțumesc că te-ai ambiționat și te-ai interesat treptat despre blogging. Că ai făcut modificări, setări și chichițe la blog până ai obținut forma dorită
- Ești de admirat că te-ai încurajat singură și te-ai înscris în grupuri, ți-ai făcut conturi asociate cu blogul. Și că ai ieșit în lume cu el, promovându-l așa cum ai știut pe atunci
- Wow, mă bucur că te-ai înscris în concursuri, competiții de blogging și tot felul de proiecte pentru bloggeri. Chiar dacă știai că nu ai prea mare experiență iar stilul îți era nedefinit încă
- Bravo ție că ai câștigat tot felul de premii, lucruri, aprecieri, diplome. Și cuvinte frumoase spuse de oameni mai mari decât tine(în ale bloggingului și nu numai)
- Te admir pentru faptul că ai dorit să tot crești. Și că ai luat hotărârea de a trece pe domeniu propriu, plătit. E decizia ta cea mai bună
Mulțumesc că ai continuat să scrii, mai rar, mai des, cum îți venea. Pentru că ai atras atenția lumii și ai perseverat. Astfel primind și primele propuneri de colaborare
- Bravo că prin blogging ai cunoscut oameni frumoși. Poate mult mai buni decât tine la scris, de la care ai învățat și continui să o faci, pentru care la rândul tău ești recunoscătoare
- Încă o data bravo ție că îi încurajezi și pe ceilalți bloggeri să scrie în continuare. Că le oferi idei și sfaturi din experiența ta dacă îți cer asta și ceri la rândul tău ajutor dacă simți nevoia
- Felicitări pentru că răspunzi comentariilor negative liniștită, fără să pui la suflet. Și mulțumesc mai ales că îți argumentezi alegerile subiectelor de pe blogul propriu în stilul propriu, dacă cineva întreabă
- Mulțumesc că accepți colaborări mai mult sau mai puțin plătite nepăsându-ți de alegerile celorlalți bloggeri. Asta doar pentru că îți plac subiectele sau consideri că lumea ar trebui să știe despre acele lucruri
- Îți mulțumesc încă o data că nu te dai bătută. Mulțumesc pentru toate lucrurile pe care le-ai făcut, le-ai învățat și le-ai pus în aplicare. Pentru că așa ai ajuns aici, în prezent, și ești EU cea de acum. Care DA – mai are de învățat și mai lucrează – dar nu se dă bătută!
Nu sunt lucruri pe care aș fi vrut să le știu despre blogging. Sunt lucruri pe care le-am învățat din blogging și pentru care îmi sunt tare recunoscătoare.
Dacă v-a plăcut articolul, îl puteți aprecia după cum vreți!
~ Oana M.
Ce fain ai răspuns! Felicitări pentru tot ce ai realizat !
Multumesc tare mult, Diana! Multumesc pentru ideea minunata cu leapsa. 🙂
Cu drag 😁
Ce tare esti, Oanaaa! Nu stiam ca asa ai primit si un job <3. Mi-ar placea si mie sa activez numai in zona asta, candva. Continua ca o faci de vis!
Merci draga mea Iza! 🙂 <3
Ce frumos ai scris, un articol ca o sursă de inspirație 🙂
Multumesc frumos, Laura! Ma bucur ca ti-a placut. Este exact ce am trait eu de cand cu bloggingul. 😛