Site Overlay
lecturile lunii octombrie

Ce cărți am mai bifat pe listă toamna asta. Lecturile lunii octombrie

Toamna asta am citit multe cărți faine și bune. Luna trecută am reușit să bifez pe listă 7 volume. Sau mai bine zis 6 romane și o comedie. Așadar, în acest articol veți citi despre lecturile lunii octombrie. Curioși care sunt acestea și care mi-au plăcut cel mai mult?

Lecturile lunii octombrie. Cea mai bună, cea mai rea și cea mai amuzantă carte

Să nu-mi săriți în cap! Favoritele și mai puțin favoritele sunt alese în mod subiectiv, din prisma experienței mele cu ele. Voi vă puteți inspira totuși din lista mea. Iar dacă vă atrage ceva anume atenția, dați click pe titlu și veți ajunge la recenzia de pe Booknation.

  1. Fata din Brooklyn – Guillaume Musso
  2. Îmblânzirea scorpiei – Willliam Shakespeare
  3. Magicianul – John Fowles
  4. Un veac de singurătate – Gabriel Garcia Marquez
  5. Dracula – Bram Stoker
  6. Suflete moarte – Nikolai Gogol
  7. Maestra – L.S. Hilton

Astea sunt titlurile. Acum să vă spun care au fost cele mai pe placul meu și cele pe care nu le recomand.

Mă bucur că am ajuns în sfârșit să citesc clasicul “Dracula” și faimosul “Un veac de singurătate”. “Magicianul” m-a dezamăgit un pic. Mă așteptam să fie mai captivant, având în vedere că citisem și “Colecționarul” de la același autor.

Cel mai mult mi-a plăcut tot un thriller, “Fata din Brooklyn”. Asta pentru că ador genul și povestea e super bine închegată, cu personaje complexe și cu o intrigă pe mai multe planuri.

Cea mai amuzantă lectură a fost comedia lui Willliam Shakespeare, “Îmblânzirea scorpiei”. Văzusem cu ceva timp în urmă un film adaptat după piesă și cunoșteam în mare povestea. Dar a fost de zece ori mai bine să descopăr în scris comedia și să savurez limbajul, să cunosc personajele și să mă amuz de acțiunile lor.

Cea mai rea carte citită dintre lecturile lunii octombrie a fost “Maestra” de L.S. Hilton. E o carte erotică, dar mai mult thriller, cu multe crime comise din plăcere și cu un personaj detestabil. Puteți citi mai multe despre cum mi s-a părut în recenzia de pe Booknation.

Acestea au fost lecturile lunii octombrie pentru mine. Voi ce ați mai citit bun?

Iată aici și două site-uri cu promoții la cărți în perioada asta.

elefant.ro%20 litera.ro%20
Love it? Like it!
Pin Share

7 thoughts on “Ce cărți am mai bifat pe listă toamna asta. Lecturile lunii octombrie

  1. Ce de cărți interesante!
    Din păcate, eu nu am avut timp să citesc atât de multe în ultima perioadă.
    În curând îmi reiau programul cu cel puțin o oră de citit pe zi 🙂

  2. Pentru mine Un veac de singuratate a fost o mare dezamagire. Ma asteptam sa fie ceva ce ma va da pe spate, dar m-a ametit cu personajele care se cheama toate la fel. Stiu, face parte din farmecul cartii, dar mie nu mi-a picat prea bine.

    1. Nici pe mine nu m-a impresionat prea tare. Apreciez totusi ca este un clasic si ma bucur ca l-am citit ca sa stiu despre ce vorbeste toata lumea.

    1. Si recititul este minunat. Chiar mi-ai amintit ca voiam sa recitesc o carte veche care mi-a placut foarte mult la prima lectura. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copyright © 2025 Oana M.. All Rights Reserved. | Catch Vogue by Catch Themes