M-am săturat să văd și să aud din toate părțile că cel care face o mie de lucruri este de respectat, de admirat și de urmat. Am cunoștințe și prieteni care mereu vin cu ceva nou. Mereu mai au ceva în plan și ideile curg gârlă. Bravo lor, le zic! Dar în același timp e stresant pentru mine, cel care nu are poate așa planuri mărețe, să mă compar mereu cu ceilalți.
Nu mi se pare corect ca cei care sunt geniali și foarte curajoși și perseverenți(sau cum or mai vrea ei să se numească) să îi facă pe restul să se simtă “mici”. Chiar și fără voia lor!
Ceea ce vreau eu sa spun e că e ok că nu toată lumea are vise și planuri mărețe și toate cele, știi?
Adică să zicem că eu sunt împăcată cu mine, cu ce fac. Sau cu ce nu fac. Da, nu trag prea tare și nu fac chestii noi, dar asta nu mă face un om mai “mic” sau mai puțin demn de atenție. Dacă cineva e genial și altcineva e average, asta nu înseamnă că nu pot avea o relație bună, nu pot comunica, etc. Sau că nu pot purta o discuție inteligentă ori învăța fiecare câte ceva de la celălalt.
Asta ar insemna ca cel de sus să nu mai incerce mereu să-l impulsioneze pe cel de jos să facă lucruri pe care le face el sau altceva ce crede că i-ar face bine celuilalt. Deoarece nu toți avem capacitatea de a face față la mai multe chestii. Puterea de a le duce la bun sfârșit. Și poate nici nu ne intereseaza acele lucruri și nu le dorim în viața noastră.
Unii poate că sunt mai înceți.
Procesul lor de realizare a obiectivelor propuse este mai lent, dar cu toate acestea merge înainte
Ori chiar și fără idealuri înalte, scopuri de a deveni mai inteligent, mai bine plătit sau mai ocupat, o persoană e valoroasă și ar trebui să reținem asta. Așa că dragi oameni ambițioși și plini de idei nu ne mai împingeți de la spate să excelăm în ceva ce nu ne dorim. Faceți lucrurile astea pentru voi și poate pentru cei care vă cer ajutorul în acest sens.
Dar așa, dacă tu vii la mine și îmi spui ce să fac fără să te fi întrebat sau fără sa-ți fi cerut un sfat, degeaba vii. Nimeni nu poate să te forțeze să faci ceva ce nu îți place. Ce nu crezi că e de tine și care nu te interesează pur și simplu.
Nu face pe sfetnicul dacă nu ți se cere părerea. Lasă oamenii în lumea lor și înțelege-le firea și aspirațiile poate “mărunte” pentru tine. Nu obliga la planuri mărețe pe cineva care este liniștit cum e el, fericit cu ce are și ce face. Nu toți gândesc la fel și ăsta e miracolul lumii în care trăim.
Ne educăm în mod continuu de-a lungul vieții și avem tot felul de experiențe. Dar fiecare alege în ce măsură o face și când dorește să facă asta.
Tu ce părere ai referitor la acest subiect?
Nu sunt doi oameni la fel. Poate unii vor să obțină ceva măreț – cum ar fi să își deschidă o afacere, să escaladeze Everestul etc., iar alții vor doar o familie mai mică sau mai mare, un job stabil și o casă. Nu înțeleg de ce cu toții trebuie să fim excepționali.
Nici eu nu înțeleg de unde ideea asta. Până la urmă este loc pe pământ pentru toți și fiecare avem rolul nostru în universul ăsta. Mai mic sau mai mare. Dar cert este că ăștia mici îi ajută uneori pe ăștia mari să fie de succes, chiar fără să-și dea seama vreuna dintre părți.
Ai pus punctul pe „i”. Îmi place articolul și îți dau dreptate. Știi ce cred eu? Că pe majoritatea care vor să facă, să exceleze, să fie cei mai cei și în același timp îi „impulsionează” și pe cei de lângă (ba chiar îi critică și îi judecă dacă nu fac ceva măreț) a fost pusă o presiune mare asupra lor în copilărie. Eu pot să zic că sunt între, adică vreau să excelez și nu vreau, dar asta tot din copilărie mi se trage, pentru că mereu s-au așteptat rezultate de la mine, au vrut să devin olimpică (am devenit), au vrut să merg non-stop la concursuri școlare (am fost, apoi pur și simplu am decis eu să aleg să merg la care simțeam nevoia). Eram minunată în ochii lor dacă excelam, dacă făceam ceva la școală, asta mă definea, și cumva am prins „virusul” ăsta de a avea planuri mărețe, cu toate că, de când am plecat de acasă și sunt la facultate, m-am liniștit mult mai mult, m-am concentrat pe priorități, pe ceea ce îmi place și nu am mai simțit atât de acut presiunea, ba dimpotrivă, în prima sesiune chiar am dat-o în bară rău de tot cu notele, cu toate că, repet, în gimnaziu și în liceu aveam numai note mari, concursuri, olimpiade.
Mie mediocritatea nu mi se pare ceva deloc rău, ba dimpotrivă. Să nu mai zic că știu oameni care nu au făcut mare lucru cu viața lor din punct de vedere profesional, dar sunt niște oameni minunați din multe, multe alte puncte de vedere.
Ce bine ca există oameni ca tine, Ada. Oameni care sunt de părere că fiecare dintre noi este special și bun la ceva, fără să fie neapărat as la toate sau în mai multe domenii. Mulțumesc de opinia argumentată! Înseamnă mult! 🙂
Pai… sotul este din acesta categorie. Este multumit asa cum este in acest moment. Am incercat cam 4 ani sa trag de el si nu a mers. Insa, cand am lasat totul balta si am si spus ca divortez… dupa ce am tipat, discutat, analizat, impacat, ce sa vezi… a inceout sa gandeasca 😀
Depinde la ce îți dorești tu de la el. Dacă vrei să îl schimbi nu prea e bine. Trebuie sa îl iubești și sa îl susții așa, ca sa vadă asta și sa se schimbe singur. Cele mai bune lucruri pt noi vin din noi, trebuie sa fie dorite și nu bagate pe gat.
Articolul tau este foarte bun, sunt de acord ca fiecare este in felul lui, imp e sa fie fericit si multumit cu ceea ce face si traieste. Nu suntem o turma de oi sa ne luam unul dupa celalalt, fiecare sa faca ce simte si cum simte. E bine sa ne inspiram de la persoane care noi credem ca au ceva deosebit de oferit dar nu sa ajungem sa le idolatrizam sau sa depindem de ei. Este ok sa ascultam sfaturi, dar e bine sa facem ce CREDEM NOI CA ESTE BINE PENTRU NOI. Nimeni nu stie cum esti in interior, suntem diferiti cu totii si atunci nimeni nu tb sa aiba putere asupra ta, numai TU. Te pup!
Exact cum ai spus tu simt si eu, draga Oana! Ma bucur ca ai pus in cuvinte mai exacte gandurile mele. 🙂
Let’s agree to disagree. Adica, nu imi place nici mie sa se insiste sa fac lucrurile pe care nu le vreau, dar cred ca oamenii ar trebui sa exceleze la ce isi doresc ei sa faca.
E nasol cand esti average pe linie…
Da, Razvan, ai dreptate! Nu zic ca nu e de laudat sa fii bun si sa incerci sa te dezvolti mereu pe nisa ta. Dar eu am un dinte impotriva celor care pe langa ca au zeci de idei si le incep pe toate si mai si zic despre ele intruna, tot dau ghionturi celorlalti, care poate nu au nici o chemare catre acele lucruri. Eu cred ca fiecare are ritmul lui si invata pe masura ce trece timpul. Iar daca o anumita idee necesita mai mult timp pana sa fie aplicata in loc sa fie pusa in practica pe loc asta nu inseamna ca acea idee nu va ajuta pe cel in cauza. Poate ca dezvoltarea unora este mai lenta.
De acord cu cele spuse de tine și recunosc acest trend de a-i pune pe un piedestal pe cei ce excelează.
Pe de altă parte, cel ce este împăcat cu sinele său, va face față cu fruntea sus unor eventuale atacuri venite pe tema asta. Mai rău de aceia care cad în butoiul cu tristețe/depresie/etc…în urma feluritelor cerințe/atacuri/etichete…
Frumos articol. Bravo. 👏
Multumesc mult, Cristian! Eu nu zic ca nu trebuie sa ii admiram pe cei de sus, care au ajuns acolo cinstit si riscand uneori, dar uneori supralaudandu-i pe ei, ii descurajam sau ii facem sa se simta de nimic pe ceilalti.
Uite că eu chiar aveam și încă am planuri mărețe, dar am făcut prostia de a mă lua după cei apropiați și de a lăsa totul pentru “mai târziu”. Acum e mai greu, dar nu imposibil.
Nici eu nu suport oamenii care pun presiune, sunt plini de ei și încearcă să te facă mai “mic” doar pentru că nu ești cu ei “în top”.
Sunt de acord cu planurile mari, dar doar dacă vin de la tine, din proprie inițiativă și nu forțate.
Doamne, da!!! Sunt total de acord. De exemplu, eu sunt genul de om care merge in bataia vantului. Greu imi fac planuri, pentru ca nu as vrea sa fiu dezamagita daca nu ma pot tine de ele. Asta nu inseamna ca nu imi doresc sa ajung undeva sau ca nu lucrez la mine sa devin mereu o persoana mai buna!
Exact, Iza! Fiecare are ceva în cap și în suflet, dar tot asa fiecare are ritmul sau.