Imi aduc aminte ca prin vis de niste versuri triste:„Peste munti si peste ape/Noi venim de departe/Și ne ducem departe.”In functie de scopul ei, calatoria poate fi vesela sau trista.
Orice calatorie este ca o lectie predata de viata. Abia te-ai obisnuit intr-un anumit loc, a inceput sa iti placa acolo si trebuie sa iti strangi bagajele, daca mai poti face singur acest lucru si sa te intorci de unde ai venit sau sa pleci mai departe.
Drumurile vesele sunt cele facute impreuna cu toti oamenii dragi, cand poti sta la masa cu ei, cand experimentezi noul alaturi de cei pe care ii sti de-o viata.
Iti vine greu ca pleci de la casa parinteasca la studii, dar stii ca acest scrificiu trebuie facut si ca este spre binele tau. Poate ca plangi in ziua nuntii ca te duci la casa ta, dar acesta este principiul biblic ca omul sa isi faca o familie si pentru asta sa „lase pe tatal sau si pe mama sa”.
Numai moartea reprezinta drumul cel fara de intoarcere, de ceea toti plangem cand ea loveste in cineva drag si apropiat. Daca avem un copil sau o sora in America, cat timp este in viata exista posibilitatea revederii, dar cand primim vestea trista ca s-a stins din viata, numai firmele ce asigura https://www.repatriere-romania.ro/transport-funerar-international fac posibila indurerata revedere.
Pentru romani totul trebuie facut romaneste sa le mearga la suflet.
Noi iubim pe cei aflati in viata, dar ii iubim si pe cei care se odihnesc sub pamant si simtim nevoia sa ii vizitam la ei acasa, adica la mormant.
Se vorbea la noi in sat de o familie de boieri al carui cavou impresionant se afla in cimitir si este la fel de ingrijit ca in trecut. Fiindca le mureau copiii foarte tineri de tuberculoza, parintii s-au gandit sa faca acest cavou in care se putea cobori pe scari si in fata sicrielor zidite, acolo jos era o bancuta pe care putea sa se odihneasca apartinatorii care veneau in vizita. Se spune ca la inceput, mama venea zilnic cu andrelele sa isi viziteze copiii si uneori lucra un piept sau un spate, cat timp vorbea cu ei. Mai tarziu a inceput sa isi aduca si cana de cafea, fiindca statea aproape de cimitir.
Ce facem noi, daca oamenii dragi au murit la locul de munca, in Spania, Anglia, Franta, Germania sau Italia?
1. Sunam la o firma de servicii funerare de top, singura in masura sa ne ajute. Stim ca ar fi josnic sa il abandonam pe cel drag printre straini, cand nu mai poate sa se apere si depinde in totalitate de ajutorul nostru.
Trupul sau neinsufletit are nevoie sa fie spalat, imbalsamat, imbracat si asezat in casa de veci, iar pe locul unde va fi ingropat trebuie sa fie pusa o cruce inscriptionata cu numele lui si data nasterii. Asa se face de cand sunt lumea si Pamantul si respectul fata de morti nu poate fi inlocuit cu nimic.
Cerem ajutorul si acceptam consilierea gratuita, fiindca nu stim absolut nimic despre repatriere, iar firmele de pompe funebre de top nu fac nimic fara acordul apartinatorilor.
2. Solicitand servicii de repatriere complexe am delegat salariatii firmei respective care se afla in tara in care a avut loc decesul sa actioneze in locul nostru.
3. Ne pregatim sufleteste sa primim sicriele sigilate cu trupul neinsufletit al celui drag, iar dupa ceremonia trista incercam sa ne revenim putin cate putin si sa ne reluam modul de viata dinainte de producerea decesului.
Nici pentru familia indurerata, dar nici pentru salariatii firmei de pompe funebre nu este usor. Daca apartinatorii sunt sfasiati sufleteste, angajatii care muncesc pentru ca repatrierea sa fie facuta la timp ii scutesc de griji si le indulcesc suferinta.
Cum actioneaza reprezentantii firmei de pompe funebre, acolo, departe ca reintalnirea sa aiba loc?
Mai intai preiau decedatul si incep sa il pregateasc pentru lunga si dificila calatorie. Dupa spalare si imbalsamare, defunctul este imbracat si aranjat, apoi este asezat corect in cele doua sicrie. Este adevarat ca dispun de tot ceea ce le trebuie, dar muncesc cu respect si pasiune sa trimita in tara un trup perfect.
Orice repatriere este insotita de actele doveditoare ale decesului, respectiv certificatul de deces international si pasaportul funerar, dar si adeverinta de imbalsamare. Apartinatorii nu sunt obligati sa calatoreasca in strainatate pentru intocmirea dosarului de repatriere, fiindca personalul firmei de servicii funerare se ocupa si de acest lucru.
La nevoie sunt traduse acte, se fac mai multe drumuri la institutii, cert este ca persoana care se ocupa de dosarul de repatriere cunoaste perfect legislatia si niciun act nu va lipsi.
Conservarea se face responsabil de catre personalul calificat ca decedatul sa reziste unui drum atat de lung si conditiilor in care acesta trebuie sa se faca. Este posibil ca afara sa fie temperaturi de cuptor, cu toate acestea nu aveti motive sa va temeti, fiindca masinile funerare care asigura transportul funerar international sunt prevazute cu frig, capacul sicrielor este sigilat, prin urmare totul decurge conform planificarii: decent, curat, conform orarului.
„Noi venim de departe/Si ne ducem departe/Peste dealuri, peste ape” este cantecul trist care ma emotioneaza de cate ori vad o masina funerara stralucind de curatenie, cu sicriul corect asezat, asteptand la granita.
Transportul funerar international pus la punct dupa migrarea fortei de munca in lume face posibila intalnirea de adio dintre apartinatori si cei care au decedat departe de casa.
Intalnirea de ramas bun trebuie sa aiba loc, iar repatrierea este o datoria de onoare a supravietuitorilor.
(Acest articol nu este scris de mine)
