Este un fapt demonstrat că întreținerea regulată poate crește cu mult perioada de viață a mașinii. A mașinii și a componentelor sale, se înțelege. Însă, nu toată lumea are posibilitatea și timpul necesar să treacă pe la un service profesional. Așa că deținerea unor scule auto esențiale este și mai recomandată pentru fiecare posesor de mașină.
Știu că nu v-ați aștepta tocmai de la mine să vă spun despre scule auto și chestii tehnice. Dar acest lucru este important pentru fiecare șofer, bărbat sau femeie, care ține la autovehiculul său. Deși eu personal nu mă ocup de întreținerea mașinii, de schimbul de ulei ori de filtre, soțul meu o face. Asta mă face capabilă de a vorbi despre trusa de scule pe care ar trebui să o dețină orice posesor auto. Într-o oarecare măsură, oricum.
Schimbul de chestii la mașină, încărcarea bateriei când e descărcată sau efectuarea presiunii poate că nu te fac mecanic auto. Însă nu sunt nici de ici de colo. Este important însă de a avea la tine instrumentele potrivite care te pot ajuta în sensul ăsta. La tine. Adică chiar în mașina ta în portbagaj, pregătite de a fi folosite în orice situație limită.
De ce scule auto ai nevoie dacă vrei să faci pe mecanicul cu mașina ta
Ceea ce urmează este o listă scurtă(și probabil incompletă), dar utilă pentru fiecare posesor de automobil.
Trusă de scule auto
Chiar dacă nu ești un profesionist în reparații auto, poți și tu să deschizi capota. Așa poți vedea unele probleme evidente pentru care mașina ta nu mai funcționează așa cum trebuie. Și acționa ca atare pentru a remedia ce se poate.
Pentru a fi eficient în astfel de situații poți căuta pe net după simptomele pe care le prezintă mașina. Poți urmări un tutorial pe YouTube pentru a vedea ce se poate face. Sau citi în cartea tehnică a automobilului. Însă esențial este să ai la tine ce trebuie pentru a-i da de cap problemei.
Pentru asta este bine să deții o trusă de scule auto profesională. Cu multiple chei combinate, capete chei tubulare, dalte, surubelnițe, prelungitoare, clești și ciocan lăcătușerie. A avea în permanență un astfel de set auto nu îți va folosi doar ție, ci și colegilor de drum în cazul în care dorești să ajuți pe cineva aflat la ananghie.
Robot și redresor auto
O baterie descărcată este probabil cel mai frustrant lucru pentru un șofer. Dacă bateria e moartă, mașina e moartă și punct. Și atunci când ți se întâmplă chiar ție să te lase la greu în mijlocul pustiului, ce-i de făcut? Poate că nici nu ai semnal la telefon ca să ceri o remorcare sau să suni la un service.
Horror total! Există o soluție foarte bună. Dar pe aceasta trebuie să fii pregătit să o pui la îndemână chiar tu. Echipându-te din timp cu un redresor auto și nu doar cu niște simple cabluri de transfer curent între baterii.
Un astfel de echipament auto poate fi găsit pe site-ul expertscule.ro la un preț accesibil. Ba mai mult, poți găsi mai multe astfel de modele de redresoare, la prețuri variate și cu opțiuni diferite.
Robotul redresor auto este portabil, are control electronic al încărcării, oprire și pornire automată. Și bineînțeles deține și cabluri de alimentare. Poate încărca baterii de genul WET, GEL, MF, AGM, EFB, PB-CA, cu tensiune de 12 V/24 V. Este perfect atât în cazul motocicletelor, cât și al autoturismelor și autoutilitarelor. Adică poate fi de mare folos în mai multe situații si pentru mai mulți colegi de șosea.
Ciocan de siguranță
Da, știu. Acesta nu este un instrument neapărat de încadrat la trusa cu scule auto. dar este la fel de vital. Poate chiar mai important decât orice altceva, deoarece poate folosi siguranței tale. Un ciocan cu cap din aliaj dur te poate ajuta să scapi din mașină atunci când ai suferit un accident și ai rămas blocat.
De asemenea, este indicat să ai în mașina ta un astfel de ciocan care să funcționeze și ca cuțit de tăiat centura de siguranță. Iar locul cel mai bun în care să depozitezi acest instrument este chiar portiera.
Aceste trei produse auto pot oferi avantaje multiple atunci când te afli într-o situație limită cu mașina
De asemenea, unul dintre ele îți poate chiar salva viața. Pe a ta și poate pe a altor persoane implicate în accidente nefericite de circulație. Două dintre instrumentele de mai sus le găsești pe site-ul Expertscule.ro, datele de contact ale firmei fiind următoarele:
TOUR IMPEX GROUP SRL(EXPERT SCULE)
Calea Zarandului, nr. 70, Hunedoara, DEVA
COMENZI ȘI SUPORT TELEFONIC – 0786 703 665
Tu ce alte scule recomanzi a fi deținute de fiecare posesor auto?
Sursa foto: expertscule.ro
La capitolul scule auto le-am dat clasă colegilor mei, șoferi de meserie. Am o trusă de chei veche, dar completă: fixe, tubulare, imbus. Anul trecut, mi-am luat și redresor.
Ești o super femeie și șoferiță, atunci! Bravo!
Redresor? Asta e inginerie extraterestră pentru mine. Nu am permis și nici nu prea mă dau în vânt după mașini. De fapt, am rău de mașină. Orice drum, chiar și pe distanțe mici, poate fi o adevărată provocare pentru mine. Chiar și așa, găsesc articolul tău constructiv și util pentru cultura mea generală. Cine știe pe cine o să impresionez, la un moment dat, cu aceste informații. 🙂
Mulțumesc frumos! Îmi place că ești sinceră, si amuzantă în același timp. 😁
Foarte util articolul, Oana! Mai ales pentru cineva mai puțin cunoscător de tehnică. Eu abia anul trecut am aflat ce e un redresor (și asta doar pentru că lucrez printre ingineri, altfel sigur rămâneam în ignoranță tot restul vieții!).
Ce mă bucur că ți se pare util! Nici eu nu știam prea multe despre mașini până să am carnet și să conduc. 😁
Eu an nevoia acum de piede de ma doare portofelul meu, al sotului si al mamei. De ar avea si copiii si acelea ne-ar durea. Si nu pentru ca nu avem scule, ci pentru ca a fost folosita pentru a cara greutati in interes de munca. Munca sotului ma refer.
Auch! Suna dureros de scump! 😀