Nu am știut dintotdeauna că am adrenalina în sânge. Dar până nu încerci, nu ai cum să dai de gustul acelui ceva. Așa și eu cu lucrurile inedite. În copilărie nu prea am avut experiențe cu adrenalină. Poate doar cățăratul prin copaci. Coborâtul la vale în viteză îmbrăcată în rochiță bună de duminică și înotul fără a ști să înot.
Oricum, de mică am fost atrasă și la fel de înspăimântată de apă de când era să mă înec
Visul meu era să știu să înot ca să mă pot bucura de ieșirile la iaz împreună cu familia. Mi-era ciudă să văd pe frații mei cum se aruncă în apă vitejește și eu pierd tot farmecul verii.
Dar de când am învățat singură să mă țin la suprafață(fiindcă nu știu dacă poate fi considerat înot în toată regula), anotimpul meu preferat este trăit la maxim. Și asta îmi amintește de o bună prietenă care experimentează viața mereu.
Și-a luat inima în dinți și a plecat singură în țări străine ca să simtă gustul aventurii. A învățat tot singură să înoate și să facă snorkeling. Să sară de pe stânci în mare și să își țină respirația dub apă. A învățat o limbă străină de la zero doar din ambiție. S-a implicat într-o mulțime de proiecte și a ieșit din zona de confort.
A lăsat deoparte stereotipul cum că pasionații de matematică nu iubesc limba română sau cărțile. Acum vrea să învețe să cânte la un instrument și să devină instructoare de fitness.
O admir enorm și mă întreb de unde are atâta energie și pasiune pentru aceste lucruri
La fel de greu îmi vine și când trebuie să mă gândesc la ce i-aș mai putea face cadou. Pentru ea viața merită trăită clipă cu clipă. Ea nu ar ezita să experimenteze ceva ce altora li s-ar părea prea extrem. În ultima vreme s-a îndreptat spre dezvoltare personală. Așa că un curs de alimentație sănătoasă ori un workshop de aranjamente florale sau de modelare ceramică ar suna bine.
Dar pentru că aș dori un cadou care să ne implice pe amandouă, aș trage mai mult spre experiențe cu adrenalină. Și site-ul nou descoperit Experimentează.ro este cel mai cool loc în care am găsit idei cu carul din diferite categorii. Aici, la capitolul chestii extreme pot alege dintr-o multitudine de activități care îmi fac și mie cu ochiul, și care o vor încânta și pe ea.
Parcurgând propunerile nemaipomenite ale site-ului mă și imaginez într-un salt cu parașuta de la 4000 de metri. Într-o cursă de raliu cu un bolid cu mulți cai putere. Trăind o experiență de tir trăgând la țintă ca un profesionist … Însă cred că ce ne-ar bucura cu adevărat pe amândouă ar fi un zbor cu balonul.
Dintr-atâtea oferte de experiențe cu adrenalină, aceasta ne-ar caracteriza cel mai bine prietenia
O oră de zbor cu balonul cu aer cald peste cele mai faine peisaje din România împreună cu o prietenă de suflet? Yes, please! Nimic nu ne-ar atrage mai mult către confidențe decât libertatea de a fi la înălțime. Numai noi două(exceptând pe cel care controlează balonul) și cu aparatele de fotografiat încărcate 100%.
Îmi și imaginez surpriza ei când i-aș da vestea. “Ești pregătită de o aventură la înălțime?” Poate inițial s-ar gândi la un bilet de avion. Căci și-așa tot plănuim demult să călătorim undeva în lume împreună. Dar sunt sigură că ar fi și mai încântată chiar de un zbor cu balonul! Nu a făcut asta niciodată, dar știu că i-ar plăcea așa cum mi-ar plăcea și mie.
Ar fi ceva nou, ceva inedit, ceva extrem pentru amândouă. Pentru ea acesta ar fi cadoul meu. Iar pentru mine va fi meritul că m-am gândit la o asemenea escapadă care o va ului. Fără să trebuiască să fiu invidioasă pe experiența ei! Va fi o situație win-win.
Dar acum sunt foarte curioasă ce experiență cadou ar alege ea pentru mine de la Experimentează.ro! Oare cum mă vede ea, ce crede că mă reprezintă cel mai bine? Ce știe că mi-aș dori din tot sufletul să încerc în materie de experiențe cu adrenalină?
Ia spune, tu știi ce le-ar plăcea mai mult și mai mult prietenilor tăi privitor la aventuri noi? Cum i-ai vedea că experimentează viața în modul cel mai fain? Aruncă un ochi pe site și vezi ce idei cool îți atrag atenția!
Acest articol a fost scris pentru proba XVI a competiției SuperBlog 2019.
Sursa foto: experimentează.ro, galerie personală, pexels.com
Ce ne-am bucura de plimbarea cu balonul! Și cum avem zilele de naștere foarte apropiate ne-ambucura și de scuba diving adevarat! Sunt sigură că te-ar încânta. Mai ales că ne-am tot jucat noi vara trecută, adunând scoici de la fundul iazului și urmărind peștișorii 🤩
Daaa! Chiar cred că m-ai nimerit, de vreme ce tot am prins gustul micilor scufundări vara asta. ♥💋
Nu mai pierde vremea, ia-ți prietena și sări în nacela unui balon. Plutirea aceea este incredibil de plăcută . Eu am făcut asta și ….mai vreau!
Vaai, ce fain! Vreau sa fac asta odată. Astept momentul potrivit! 🤗
Visez de multă vreme să mă plimb cu balonul. Îmi d0resc mult și sper ca anul acesta să reușesc! Mi-e puțin teamă, dar așa cum am reușit să fac snorkeling și scuba diving, fără să știu să înot, așa voi și zbura cu balonul. Mai ales că aici nu trebuie să fac nimic.
Eu nu am teamă de a zbura cu balonul. Mai teamă mi-ar fi sa fac bungee jumping, să sar cu parasuta sau sa ma dau pe o tiroliana kilometrica. Dar vreau sa fac toate aceste lucruri indiferent de emotii!
Plimbările cu balonul mă încântă tare mult, doar că aș prefera să fie într-o zi cu vremea destul de bună.
Îți doresc mult succes în competiție!
Și eu as vrea tot pe vreme bună, ca sa am ce vedea frumos și pt a fi și călduț. 😁 Dar nu asta e problema, fiindcă de altfel și toamna sau iarna sunt peisaje superbe! Important e sa fie vreme bună sa se poată zbura, ca sa nu îmi fie luatluati banii degeaba.
Cred că este vremea să transformi dorința în realitate.
Ai ales adrenalina, probabil ceea ce vi se potrivește. Eu nu as putea face asta, în plus, am un om minunat lângă mine de niște ani buni și am ales pentru aniversarea noastră un tur gourmet Istanbul.
Da. Aș vrea asta din tot sufletul. Dar banii își spun cuvântul deocamdată. Și experiența ta suna grozav. Mai ales ca și noi suntem niste gurmanzi. 😊
Mi-aș dori foarte mult sa zbor și eu cu balonul, chiar dacă îmi este frica, cred ca este o experienta unica ce merita trăită măcar o data in viață.
Să știi ca da! Îmi doresc sa îți îndeplinești acest vis. La fel doresc și eu sa experimentez lucruri pe care nu le-am facut vreodată, lucruri extreme. Chiar dacă la inceput voi avea emotii.
Si eu visez sa zbor cu balonul. Sper sa reusesc, macar o data in viata. Nu mai sta pe ganduri, sigur va fi o experienta minunata.
Astept și eu momentul potrivit. Îți doresc să realizezi si tu dorința asta.