Deși România a devenit oficial o democrație după Revoluția din 1989 când s-a sfârșit Comunismul odată cu moartea dictatorului Nicolae Ceaușescu, țara noastră nu este totuși o democrație absolută.
Cam așa simt toți cetățenii săi. În afară de politicieni. Aceștia doar se grăbesc de fiecare dată să ne asigure că avem drepturi. Că ne putem exprima liberi părerile, putem face petiții online și chiar participa la referendum. Dar asta este doar de fațadă, deoarece sforile se trag tot de către putere și de către partidele politice.
Da, ai posibilitatea de a participa la un referendum prin care să zicem ești de acord cu reducerea numărului de parlamentari de la 465 la 300. Dar nu ți se pare oricum un lucru dat de lege pentru a îmbuna oarecum poporul în favoarea altora? Îi demiți pe unii, urcă alții în loc. Și tot acolo ajungi!
Mi-aș dori o Românie democrație despre care să vorbesc cu fruntea sus
Și nu doar din prisma peisajelor și comorilor sale naturale.
Îmi doresc o țară în care noi ca cetățeni să fim ascultați, dar și să fim apropiați de conducătorii noștri. Aceștia să își impună un anumit respect și să ne fie simpatici. Dar nu să ne facă să ne temem de ei. Sau mai rău, să îi ridiculizăm de fiecare dată când vine vorba de politică. Mai degrabă să îi considerăm ca pe niște lideri carismatici. Și nu ca pe niște șefi autoritari, sub jugul cărora să ne plecăm.
Cum ar fi să fim uniți și să fim mândri de originea noastră de români? Atunci când ne aflăm peste hotare să nu ne mai evităm între noi. Și nici să trebuiască să plecăm fruntea în fața străinilor care se uită la noi cu suspiciune când aud de originea noastră.
Mi-ar plăcea să le vorbesc de exemplu francezilor și despre salariile noastre bune. Despre economia în creștere și infrastructura noastră restabilită ca democrație. Aș da multe să simt ceea ce simt ei atunci când li se laudă țara și sistemul.
Sau poate că Franța nu este un exemplu tocmai bun. Deoarece și aici oamenii sunt revoltați și nu prea sunt mulțumiți de ceea ce au ales. Dar măcar și-au dat voie să aleagă ce au crezut ei că merită și că le va schimba în bine prezentul. În plus, au ieșit în masă când a fost vorba de nedreptăți la adresa lor. Nu le-a fost frică să iasă în stradă și să își reclame drepturile. Ori să conteste ceea ce venea de sus.
Mi-ar plăcea să locuiesc și să muncesc în România, și să merg în străinătate doar pentru vacanțe sau din curiozitate
Nu pentru că așa pot face un ban în plus, pentru care nu mi se percep taxele la stat imense care se cer în patria mamă.
Da, acum trăiesc în Franța, o democrație mai strălucită. Dar mereu am răspuns că m-aș întoarce oricând în țară și aș sta acolo, dacă lucrurile ar fi mai bune. Și nu mă refer doar la salarii, deși acestea sunt de râs la noi. Mai mari chiar decât serviciile și produsele care se găsesc pe piața noastră! Mă refer la faptul că ar fi frumos să stau în România și să mă simt mândră de asta.
Ar fi minunat să văd încurajate afacerile locale, produsele regionale și brandurile românești. Să nu mai văd în perioada alegerilor postere de campanie cu indivizi falși care rânjesc și îndrugă sloganuri pentru mintea găinilor. Oh, cât mi-ar plăcea să umblu haihui prin România, prin toate regiunile sale. Să o străbat în lung și în lat, chiar și cu trenul sau cu autocarul. Însă cu condiția ca acestea să nu mai avanseze ca melcul pe niște căi ferate și drumuri care au fost inaugurate înaintea lui ceașcă.
Să colind frumoasele plaiuri mioritice mult și bine până voi ajunge să fiu mulțumită. Înainte să mă îndrept către restul Europei și mai departe. Așa i-ar sta bine unul cetățean al țării sale: să-și cunoască patria și să o respecte și iubească. Să nu îi fie rușine cu semenii săi sau cu știrile adevărate care se aud despre ea.
Oare cum reușește Finlanda să se regăsească mereu în topul celor mai fericite țări din lume?
Ce are ea așa de special de toți cetățenii săi se simt ca într-un basm? Oare cum de la ei nu există extreme în ceea ce privește condiția socială a oamenilor?
Cum se face că o republică parlamentară cum este Finlanda, unde prim-ministrul este autoritatea în stat și președintele are doar o funcție simbolică, este mai presus de o republică semi-prezidențială cum este România unde președintele și prim-ministrul au o putere egală? Cum se face că la noi cele două entități, Parlamentul și Guvernul nu se împacă deloc? De ce nu ajung mai niciodată la un acord când vine vorba de binele nostru?
Oare unde se greșește? Nu tot noi ca cetățeni ar trebui să tragem sforile și să îi ieșim la vot în majoritate ca să dăm glas vocii poporului și să ne alegem cu acea schimbare mult dorită?
Eu cel puțin voi ieși la vot săptămâna viitoare în diaspora pentru a face un mic pas către o Românie așa cum mi-o doresc! Ieși și tu la vot pe 10 noiembrie și nu sta cu mâinile în sân! Nu lăsa pe alții să “aleagă” în locul tău. Așa că “Deșteaptă-te, române”!
Articol scris pentru proba 14 a competiției SuperBlog 2019.
Sursa foto: Democracy Mania
Cum la unii se poate, iar la noi nu? Veșnica întrebare prezentă pe buzele multor dintre noi, cei care DORIM să vedem cu ochii deschiși realitatea și normalitatea. O normalitate simplă, dar din păcate deloc prezentă în România, o normalitate pe care o tot vedem “afară” și ne place și ne-am dori-o implementată și la noi, în mințile alor noștri: părinți, bunici, vecini, prieteni, politicieni, bugetari, etc… Stau adesea și mă întreb: o voi vedea eu oare vreodată aici, acasă?!
Desigur, la vot nu voi lipsi, este dreptul dar mai ales obligația mea de a o face. Și-mi doresc să fie câți mai mulți cei care nu-i va lăsa pe alții s-o facă în locul lor.
Întrebarea asta mi-o pun și eu. Doar și alte state au fost comuniste, au avut coruptie, dar s-au ridicat și au ajuns undeva bine de tot. Poate ne era mai bine când eram monarhie?!
Perioada României ca și monarhie a fost atât de scurtă că aproape se și uită ca a fost așa. Aș tinde să cred că da, ar fi fost mai bine. Acum deh… cine știe cum ar fi fost. Important e că vrem o țară ca afară, vorba cântecului!
Așa este! Am vrea o asemenea țară, dar trebuie să muncim pentru ea.
Si eu voi merge la vot, e dreptul meu, al tuturor. Din pacate, Romania pe care si tu si eu ne-o dorim mi se pare doar un vis…fiindcă noua ne este greu sa ne trezim…sau nu are cine sa ne trezeasca… Mult succes!
Mulțumesc! Sunt de părere că trebuie luat de la zero. Destituiti toți și băgați oameni capabili. Sau daca nu, măcar ăștia care sunt să nu-și vada numai interesul propriu si sa aplice corect legile care există. Sau sa dea altele mai juste.
Și totuși! Depinde dor de noi si de implicarea noastră! De patriotism și iubire de aproapele tău. Din păcate, ura este la rang de cinste, disprețul față de valori este promovat și vedem paiul din ochiul altuia în loc de bârna din ochiul nostru.
Și asta e adevărat! Dacă nu putem lua de la zero, cel puțin să nu mai încurajăm ce se încurajează de obicei la noi. Mita, nepotismele, suplimentul dat la medici și așa mai departe. Noi i-am învățat așa, noi îi avem. Și tot noi suntem ăia furați!
Oh, ce subiect spinos ai stins. Foarte bune parerile tale, ma regăsesc în ele. Si eu vreau sa vad ziua in care sa inteleg ce primesc de toate taxele pe care le primesc, ziua în care coruptia nu va mai fi acceptată ci pedepsită aspru. Si altele dar cel mai mult ma dor astea doua. Si mentalitatea, dar asta va mai dura si se va schimba doar daca sistemul de educație se va schimba, ceea ce ne aduce tot la problema corupției
Să avem speranțe pentru mai bine și să mergem măcar la vot. Sau să ne exprimăm părerile atunci când avem cum și suntem solicitați. 😉
Foarte frumos articolul și mai ales îndemnul de la final. Mă bucur să citesc că vei ieși la vot, deși nu locuiești în România și sper ca într-o zi țara asta să ofere destule posibilități astfel încât dorința de a reveni acasă să ți se îndeplinească.
Mulțumesc mult! Sper ca măcar în acest fel să simt că îmi aduc contribuția pentru schimbarea României. 😊