Casa nemuritoare – căminul mai multor generații

Uitându-mă zilele acestea prin cutia cu fotografii vechi ale bunicilor și părinților, m-a frapat un lucru. În multe dintre pozele mamei în ipostaza de mic copil sau ale bunicilor la vârsta tinereții, pe fundal am văzut casa nemuritoare în care am copilărit eu. Puțin mai diferită la exterior decât este în ziua de azi, dar indubitabil aceeași.

Asta m-a făcut să cuget la timpul trecut. M-a făcut să îmi fie dor de copilărie și de clipele când totul era mai simplu pentru noi. Și totuși sunt norocoasă că încă îi am pe părinții mei și că mi-am cunoscut și bunicile. Totodată mă bucur că mă mai pot întoarce la aceeași casă din fotografiile vechi, alb negru.

Nu îmi pot imagina cât de greu a fost pe vremurile bunicilor să construiască o casă de la zero

De cât timp au avut nevoie să adune materiale, să sape pământul, să caute piatră naturală pentru temelie și să încropească un acoperiș din șindrilă, pe care mai apoi să-l dea cu păcură pentru a rezista la ploaie, zăpadă și vreme rea. Am aflat toate acestea de la mama mea, care susține că a noastră casă este veche de mai bine de 100 de ani.

Casa veche este cam de pe la 1900. Poate chiar mai mult. Dar, cu trecerea anilor a suferit modificări. Ferestrele, ușile au fost schimbate. Podeaua a înlocuit lutul care fusese pe jos. Veranda, prispa și cerdacul de lemn au urmat unele după altele.

În plus, șurile erau făcute din chirpici, stuf și bârne de lemn și căpriori, pentru a dura cât mai mult în timp. Pe atunci nu era atât de ușor și rapid să ridici o casă. Nu aveai informațiile și materialele existente în ziua de azi. Și nici echipe de constructori la tot drumul cu oferte care mai de care. Atunci manopera era executată de cei ai casei, de parte bărbătească, de vecini, rude și ceva meșteri din sat. Iar femeile spoiau apoi pereții exteriori, văruiau pereții interiori și tavanul și se ocupau de cele trebuincioase pentru mobilatul odăilor.

Nu era lux. Nu era mult și poate că nici prea estetic, dar era casa nemuritoare

Dar era curat și cald, mirosea a lemn și var curat și a mâncare făcută de bunici la cuptorul din casă. Care treptat s-a transformat și acesta într-o sobă de cărămidă cu ocniță. Și oamenii se mulțumeau să aibă acoperișuri deasupra capului, o șură, un grajd și cotețe pentru animale. Totul se făcea acasă și încă se lucra câmpul. Bineînțeles că aveau și ei lipsuri și poate că își doreau mai mult pentru ai lor, dar erau familii mari, stăteau împreună și aveau grijă unii de alții.

Casa, așa cum era, era făcută de ei. Iar odată terminată se și mutau în ea din bucătăriile lor de vară din lemn. Evident că eu îmi doresc tot casa nemuritoare. Dar modernă, cu utilități, facilități și cu o structură trainică. Dar cum bunicii noștri și-ar fi putut ușura procesul de construcție la casele lor, așa și noi în zilele noastre am putea lua aminte la cumpătarea lor. Ce e prea mult e prea mult și strică. În plus, ceea ce e mult nu aduce și fericirea neapărat.

Înainte lemnul se aducea din pădure

Chirpiciul pentru unele case era făcut din pământ și amestecat cu paie. Grinzile de lemn erau bătute cu șipci și acoperite cu lut amestecat cu paie în cazul caselor din lemn. Fețuiala era făcută tot cu lut și apoi dată cu var, dar munca era istovitoare și mânca mult din ziua gospodarilor.

Șindrila sau dranița pentru acoperiș era făcută acasă și trasă la rindea pe o capră de lemn cu o pedală specială. În plus, ridicarea casei în sine era făcută de clacă, cu ajutorul familiei și a cunoscuților. Și mai mult sau mai puțin cu sfaturile unui meșter priceput la astfel de treburi. Imaginați-vă câtă muncă era acolo.

Cât de istovitor trebuie să fi fost pentru bunicii noștri să facă rost de materiale de construcție

Nu pot să nu mă gândesc cum ar fi fost pentru bătrâni dacă ar fi existat odinioară casa de comenzi Vindem Ieftin. Poate că în loc de șindrila de lemn, ei ar fi profitat de țiglă metalică livrată direct acasă. Și ar mai fi primit și 100 de lei înapoi dacă filmau descărcarea materialelor. Bine, acum fabulăm. Nu exista pe atunci nici țiglă metalică și nici telefoane. Darămite camere video sau internet. Dar ideea e că totul s-ar fi petrecut mult mai rapid și mai ieftin. Cu creițarii aferenți epocii, dar înțelegeți.

Nu mai era nevoie de căruță cu care să mergi la târg sau la kilometri depărtare ca să aduci de la depozit materiale de construcții pentru bordei. Nici de cai de hrănit, oameni care să aibă nevoie de merinde la drum, de popas și așa mai departe. Prețurile s-ar fi putut negocia și mai mult decât se făcea deoarece la Vindem Ieftin prețul variază în funcție de cantitatea comandată.

Mai pe scurt, tinerii îndrăgostiți și-ar fi putut face casa dorită pentru familie înainte să se cunune și să facă copii

Datorită serviciului casei de comenzi Vindem Ieftin, marfa ar fi ajuns  la client în ogradă fără să mai facă popasuri prin alte târguri, piețe sau pe la alți negustori. Și cel mai util lucru ar fi fost că totul ar fi venit dintr-un singur loc. Fiind astfel economisiți și bani și primind și consiliere, lucru de care bătrânii noștri nu au avut cum profita. Decât poate prin intermediul vorbelor meșterului satului.

Voi ce știți despre construirea de case de pe vremea bunicilor sau părinților? Aveți ceva amintiri legat de casa nemuritoare de odinioară? Sau povestiri spuse de bătrani despre acele vremuri și ce a însemnat clădirea unui cămin în acele vremuri?

Acest articol a fost scris pentru proba VIII din competiția SuperBlog 2019.

Sursa foto: pexels.com, galerie personală, vindem-ieftin.ro