Site Overlay

Locuri de vizitat în departamentul Jura din estul Franței

Departamentul Jura este situat în estul țării, în regiunea Franche-Comte. Numele acestuia este dat de Munții Jura, care ocupă o mare parte din departament.

Mai multe destinații sunt de vizitat în acest loc, dar amintesc printre ele de Dole, Arbois, Baume-les-Messieurs, Salins-les-Bains, Lons-le-Saunier, Chateau-Chalon, Poligny, Morbier, Bellefontaine, Le Frasnois și La Chaux-du-Dombief.

Dacă în Dole am fost și am și scris despre acest oraș aici pe blog, astăzi vreau să vorbesc puțin despre Baume-les-Messieurs, Chateau-Chalon, Lons-le-Saunier și Le Frasnois.

Destinații de weekend în departamentul Jura din Franța

Baume-les-Messieurs

Baume-les-Messieurs este o comună ce face parte din departamentul Jura, în estul Franței. Ce este minunat legat de acest loc este faptul că satul se află înconjurat de stânci de calcar înalte de 200 de metri.

De asemenea, află că este în topul celor mai frumoase sate din Franța – Les plus beaux villages de France. Asta înseamnă că este demn de vizitat și explorat la pas, datorită magiei locurilor sale. Clădiri vechi, istorice, măreția naturii și pitorescul satului francez te vor cuceri.

Ce poți explora în zonă?

Magnifica Cascade des tufs, Les Grottes de Baume, mănăstirea Abbaye Saint-Pierre situată în satul Baume-les-Messieurs, cafenelele, restaurantele și orașul vechi cu priveliștea sa minunată. De asemenea, în acest loc, datorită naturii verzi și muntelui care îmbrățișează parcă satul, poți porni în drumeție urmând diferitele trasee marcate. Vei avea de unde alege. Numai să fii echipat corespunzător.

Château-Chalon

O altă destinație frumoasă din departamentul Jura este Château-Chalon. Acesta este un alt sat-comună care vrăjește ochiul. Ca și Baume-les-Messieurs, face parte din clasamentul Les Plus Beaux Villages de France. Datorită situării sale și a edificiilor pe care le deține.

Mai exact, acest sat este cocoțat pe o stâncă ce ține de munții Jura. Dar asta nu e tot. Este împrejurat de domenii viticole cât vezi cu ochii. Iar ca să ajungi aici trebuie să faci cu mașina un drum cu o multitudine de ace de păr(serpentine). Dar priveliștea merită toți banii. Îți taie răsuflarea!

Numele satului împrumută numele castelului care se află acolo. Dar și a mănăstirii benedictine de piatră care are un statut patrimonial. Străduțele pitorești ale comunei sunt numai bune pentru plimbări boeme. Cramele de vin sunt, evident, multe, și îmbie turiștii sau localnicii la un păhărel. Restaurantele cu priveliște sunt pitorești. Dar atenție, dacă vrei să iei masa acolo, s-ar putea să ai nevoie de rezervare făcută în prealabil.

Ce este grozav este că te poți plimba liniștit prin tot satul. Ba chiar prin curtea castelului și pe lângă abație. Iar din parcul castelului și din laturile sale ai posibilitatea de a face poze superbe panoramei care ți se deschide în față.

Lons-le-Saunier

Acesta este un alt oraș situat în departamentul Jura din Franța. Nu este la fel de spectaculos precum satele despre care aminteam mai devreme. Dar la ceas de seară te poți opri și aici pentru a savura o clătită savuroasă, dulce sau sărată, acompaniată de un cidru natural. Unde? La localul Crêperie des Délices din centrul Lons-le-Saunier.

Și aici vei da de podgorii și beciuri de vin. Te vei putea plimba pe străzile din centrul vechi și savura ceva bun la restaurantele din oraș. Dar dacă dorești o experiență mai autentică, află că fabrica celui mai celebru brand de brânză topită se află aici. Este vorba despre fromageria La Vache Qui Rit, cu celebrul chip de vacă ce zâmbește de pe ambalaj!

Le Frasnois

În comuna Frasnois poți face trasee câte vrei. Și acest loc face parte tot din departamentul Jura. Pe raza comunei Frasnois întâlnim 5 lacuri. Dar noi am făcut un traseu de dificultate medie cu o durată de aproximativ 3 ore și cu o lungime de 11 km, in jurul a 4 lacuri. Este vorba de Lac d’Ilay, Grand Maclu Lac, Petit Maclu Lac și Lac de Narlay.

Parcarea unde am lăsat mașina se numește Parking Sud du lac d’Ilay. Și este situată în La Chaux-du-Dombief. Este gratuită și se află fix în fața lacului d’Ilay. Acolo vei vedea panouri și tabele cu traseele, plus marcajele caracteristice acestora pe care trebuie să le urmezi.

De asemenea, tot în zonă poți ajunge la Pic de l’Aigle(un vârf stâncos de unde ai priveliște asupra lacurilor și zonei verzi). În plus, un pic mai încolo, ai posibilitatea de a ajunge și la Belvedere des 4 Lacs. Aceasta este o zonă special amenajată de unde ai parte de o panoramă magnifică asupra celor 4 lacuri cu ape turcoaz. În ambele locuri se poate ajunge și cu mașina.

Poți face turul celor 4 lacuri și cu bicicleta pe traseul comun cu cel pentru excursioniști. Dar este foarte important să fii bine echipat în orice caz. Să ai bocanci, haine de ploaie, apă și eventual o trusă de prim ajutor în caz de urgență.

Un alt traseu în natură, pe care îl poți face tot în zonă este vizita la Cascades du Herisson

De data asta poți lăsa mașina în parcarea gratis de La Fromagerie, din Le Frasnois. Aici există un magazin cu jucării din lemn, tot felul de buticuri, restaurante și cabănuțe de închiriat. Așadar, din parcarea aceasta, unde vei găsi de asemenea panouri cu traseele din zona cascadelor, urmărește marcajele pentru traseiști care coboară prin pădure.

Vei da în drumul tău de Cascade de l’Éventail, de Grand Saut, de Maison des Cascades și de diferite ruine și grote numai bune de explorat. Iar nu departe tare de acest loc se află orașul Pontarlier.

Va urma probabil și o continuare a acestui articol despre alte destinații minunate din departamentul Jura, Franța.

Hasta la próxima!

Sursa foto: galerie personală

Love it? Like it!
Pin Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copyright © 2025 Oana M.. All Rights Reserved. | Catch Vogue by Catch Themes