Pe Coasta de Azur am fost și anul trecut. E o experiență grozavă. Și nu trebuie să fie totul scump, dacă nu vrei să te lauzi cu asta. Dacă mergi în extrasezon și dacă găsești o cazare acceptabilă ca preț, mâncarea este și ea mai ieftină, mai ales dacă îți gătești singur. În plus, chiar dacă te vei porni spre Franța, vei avea ocazia de a vizita alte locuri superbe din apropierea Franței, care se află tot pe Coasta Mediteranei.
Anul trecut ne-am axat doar pe Franța. Dar anul acesta am devenit mai curajoși și i-am depășit granițele. Așa am ajuns în locuri minunate, numai bune de explorat cât ești în vacanță.
În concediul din anul acesta am vizitat pe lângă câteva destinații franțuzești, Monaco și Italia. Bine, o mică parte din ultima, se înțelege. Am petrecut 7 zile departe de casă. 7 zile pe care le-am fructificat cât de mult am putut. Și asta pentru că am sacrificat puțin plaja și marea alegând excursiile de o zi.
Locuri de descoperit în Sud-Estul Franței, în Provența-Alpi-Coasta de Azur(PACA)
Pe lângă faimoasele orașe de lux Cannes și Nisa, mai poți descoperi în această regiune localități minunate, situate atât la munte, cât și la mare.
Gourdon
Este un comună cetate destul de mică, dar superbă, ce face parte din topul Les plus beaux villages de France. Vizita acolo se face gratuit, după ce ai străbătut vreo 30 de km din Cannes. Iar ca să ajungi acolo, vei avea parte de o aventură. Drumul este întortocheat și tot crește în altitudine.
Gourdon este cocoțat pe un vârf stâncos iar structura îi este bazată pe un asamblu de locuințe și clădiri medievale, din piatră albă. Tot aici găsești comercianți care îți vor vinde orice îți va face cu ochiul. Cum nu este un sat mare, îl vizitezi pe jos în mai puțin de un sfert de oră.
La urmă numai bine îți iei ceva suveniruri. Și apoi îți tragi sufletul la una dintre terasele boeme cu priveliște grozavă. Doar nu ai bătut atâta drum degeaba! Panorama din acest loc este incredibilă. Vei putea vedea peste 80 de km de coastă, Nisa, munți și văi, iar undeva în fundal Marea Mediterană. Iar dacă ai noroc, vei vedea în drumul tău spre Gourdon sau chiar odată acolo, parapantiști curajoși ce profită de zilele calme.
Iar dacă ai și tu chef de senzații tari, îți pot sugera să mergi la karting sau la paintball în zonă. Noi am fost la pista de karting și am simțit adrenalina la maxim.
Valensole
Dorința de ziua mea de anul acesta a fost să ajung în câmpurile de levănțică din Valensole, PACA. Și dorința mi-a fost împlinită. Din Cannes am făcut mai bine de 2 ore cu mașina pâna la comuna Valensole și la platoul de lavandă renumit. Dar ce e grozav e faptul că până acolo în drumul nostru am mai dat de alte câteva astfel de câmpuri unde puteai face poze în voie.
Bineînțeles că nerăbdătoare fiind, i-am tot zis lui S. să oprească și ici și colo. Iar când am ajuns în sfârșit la destinație, parcă nu mai eram atât de impresionați de platoul atât de cunoscut. Până la urmă nici nu e nevoie să ajungi până acolo la Plateau de Valensole Petit și Grand(că sunt două). E suficient să te oprești cu mașina în oricare alt loc unde vei fi întâmpinat de parfumul de levănțică, de culoarea ei bogată, de zumzăiala albinelor și de … alți turiști evident.
Și totuși, merită să mergi până în comună. Deoarece este frumoasă și localitatea în sine. Ai de văzut acolo străzile micuțe și casele din piatră, capela, biserica din deal și Muzeul Lavandei. În plus, poți gusta o înghețată răcoritoare cu aromă de lavandă, cea mai populară în zonă.
Fréjus și Saint-Raphaël
Acestea două sunt orașe învecinate cu Cannes. Pe primul l-am vizitat ziua. Iar în cel de-al doilea am ajuns pe seară. Fréjus este un oraș în departamentul Var din regiunea PACA. Este un loc în care arta și-a făcut cuib. Și poți vedea asta cu ochiul liber doar plimbându-te pe străzile sale.
Cel mai minunat lucru văzut în acest loc, deși nevizitat deoarece nu era deschis sunt arenele din Fréjus, Amfiteatrul Roman. Există un anumit orar de vizitare și anumite zile în care poți pătrunde acolo. Dar și așa, din exterior, este tare impresionant. Pe lângă acest reper istoric, mai poți vizita centrul vechi, biserica și strada artiștilor. Vei întâlni la fiecare pas câte ceva care îți va stârni curiozitatea și îți va bucura privirea.
Saint-Raphaël este un oraș cu deschidere la mare, vecin cu Fréjus și la o oră de mers cu mașina de Cannes. Deși am ajuns aici seara, am prins un festival de jazz și tot orașul era în sărbătoare. Centrul era super luminat și plin de forfotă dar și portul și zona plajelor vuiau de lume. Cam ca la un iarmaroc la noi. Dar la scară largă.
Nu am apucat să vedem prea multe în Saint-Raphaël, dar catedrala sa și golful îți creează o anumită impresie despre grandoarea locului. În plus, amatorii vieții marine pot plonja în apele turcoaz pentru a explora flora și fauna din adâncurile Mării Mediterane.
Acestea au fost destinațiile de vacanță de pe Coasta de Azur din Franța, din vara aceasta. În articolul viitor, voi scrie despre două locuri vizitate aparte de Franța, dar tot situate pe Coasta Mediteranei.
Călătorii minunate!
Sursa foto: galerie personală
Ai facut niste poze geniale si ma bucur ca ti-a fost indeplinita dorinta sa ajungi in lanurile de lavanda! :)) Sunt convinsa ca poti calatori peste tot si cu un buget mai mic, daca nu ai de gand sa te lafai.
Ce nu o sa incerc niciodata, in schimb, o sa fie inghetata de lavanda. :))))
Haha! De ce sa spui nu? Recunosc ca nu e wow, e doar cu aroma, dar why not give it a try? 😂
Înghețată cu aroma de lavanda? Mi-a părut și mie ciudata, nu am vrut sa risc😂 Dar cum soțul meu e un mare fan al celor mai ciudate încercări culinare, am avut și eu ocazia sa o gust😊 Pot spune ca nu m-a dezamăgit, după cum ma gândisem, a fost ceva specific, mi-a placut! 🤩
Da. Nu e ceva spectaculos. Dar e cam ca înghețata cu aromă de trandafir. Lejeră și parfumata. ☺