Până să aud la Ramona’s Read with Love Blog și la alte bloggerite de beauty despre produsele Vivanatura, nu știam nimic despre acest brand românesc. Și cum am noroc în ultima vreme, am câștigat la un concurs pe Instagram la aceeași Ramona câteva produse naturale de la acest brand.
Iar pentru că a trecut deja ceva timp de când l-am primit, am zis să vă zic și vouă despre ele.
În primul rând câteva cuvinte despre brandul Vivanatura
Vivanatura este un o marcă românească de produse naturale, împărțită pe mai multe game de îngrijire. Ce oferă comestice fără ingrediente nocive și cu un impact zero negativ asupra mediului.
Produsele sunt accesibile ca preț. Nu au parabeni. Sunt procesate la rece. Și astfel își păstrează intacte proprietățile pozitive date de ingredientele naturale.
De asemenea, brandul românesc deține câteva categorii de cosmetice pentru:
- îngrijirea dentară
- întreținerea părului
- produse terapeutice
- îngrijirea tenului
- îngrijirea corpului
Și pe lângă aceste produse bio eficiente, mai cuprinde sub aripa sa și două game:
- GennaDent – pentru sănătatea dinților și a gingiilor
- Bebe Drag – dermatocosmetice naturale românești pentru îngrijirea bebelușului
Ce produse am testat eu și ce părere mi-am făcut despre ele
- Cremă de corp cu portocale și unt de shea
- Cremă de păr cu extracte naturale și petrol
- Gel contur ochi antirid cu aur și platină
- Pastă de dinți cu argilă și argint GennaDent Argentum
- Mini pastă de dinți cu argilă, zeolit și oregano GennaDent Parodontik
- Mini pastă de dinți pentru copii cu argilă și căpșuni GennaDent Junior
Și pentru că mini pasta de dinți pentru copii am dăruit-o nepoțicii mele și mini pasta Parodontik așteaptă să fie luată în trusa de călătorii pe undeva, am să vă vorbesc doar despre celelalte produse Vivanatura.
Cremă de corp cu portocale și unt de shea
Această cremă mă încântă la maxim. Are 250 ml, este sub formă de tub și are o aromă grozavă. Este un produs 98% natural. Conține printre altele uleiuri naturale(măsline, struguri, migdale dulci), extracte din plante(tătăneasă, nalbă, gălbenele) și unt de shea.
De când o am o folosesc după duș sau înainte să ies undeva, aplicând-o prin masaj pe corp. Miroase grozav a portocale și în ciuda componenței sale, nu lasă pielea lipicioasă, ci îți oferă o senzație fresh.
Cremă de păr cu extracte naturale și petrol
Crema aceasta pentru păr are 75 de ml și este aproape gata. Nu prea aveam încredere în asemenea produse, deoarece eu nu folosesc măști din comerț. Dar produsul mi-a schimbat părerea.
Pe lângă faptul că este 96% natural și procesat la rece, ingredientele sale chiar mi-au ajutat părul să se întărească. În plus, zice că e împotriva căderii părului, ceea ce era o problemă.
Mi-a întărit părul și a fortifiat rădăcinile. Eu îl simt mai aspru și în plus nu se mai îngrașă atât de repede. Ba chiar mi se pare că a ajutat la creșterea în lungime a acestuia. De căzut tot îmi cade părul, dar nu masiv. Înainte strângeam mult de prin casă și de prin cada de baie, dar acum situația s-a îmbunătățit și cade normal.
Gel contur ochi antirid cu aur și platină
Produsul antirid și anticearcăn este 100% natural. Are un efect hidratant foarte bun. Deși nu am probleme cu ridurile din zona ochilor sau cu cearcănele, gelul este benefic. În plus, are 15 ml și un mic strop de produs ajunge pentru a fi aplicat în zona ambilor ochi.
Miroase un pic ciudat, a plante sau a farmacie. Dar nu persistă astfel încât să deranjeze. De altfel, toate produsele testate au mirosuri naturale, puternice, care te duc cu gândul la plante procesate.
În cazul meu hidratează și mărește fermitatea pielii din zona ochilor. Iar atunci când folosești chiar și un minim de machiaj, ai nevoie de un asemenea ajutor.
Pastă de dinți cu argilă și argint GennaDent Argentum
Pasta de dinți Argentum este 100% naturală. Atât de naturală încât ai putea-o înghiți și nu ai păți nimic. Asta este un lucru grozav atunci când vine vorba mai ales de pastele de dinți pentru copii.
Produsul are 50 de ml. Este antitartru, anticarie și recomandată în cazul sângerărilor gingivale. De asemenea, nu conține fluor, nici spumanți sau parabeni. Și este tot procesată la rece, ca toate cosmeticele Vivanatura.
Datorită faptului că are în componență argilă, are culoarea și textura acesteia. Dar mirosul este plăcut. Și chiar dacă mă gândeam că având o asemenea culoare, risc să mi se păteze dinții, nu este deloc așa.
La fel ca și crema de păr, și această pastă de dinți este aproape gata la mai bine de o lună de la prima utilizare. Și încă folosită de două persoane în mod frecvent.
Mini pastă de dinți pentru copii cu argilă și căpșuni GennaDent Junior
Legat de mini pasta de dinți pentru copii cu aromă de căpșuni, trebuie să menționez că îi place enorm nepoțicii mele. Mai ales că este în perioada în care abia învață cum să se spele pe dinți.
Iar pentru că este un produs 99% natural, nu prezintă nici un risc dacă se întâmplă să înghită pastă în timpul procesului. Să nu mai menționez că aroma de fructe a cucerit-o din prima. Și plimbă periuța prin gură doar ca să simtă mai mult timp gustul minunat.
Cam asta a fost experiența mea de testare a produselor naturale Vivanatura. Și mă bucur enorm că am putut să le încerc.
Cu siguranță, având prețuri accesibile și fiind vorba de un brand românesc, îmi voi reîntregi stocul de cosmetice în viitorul apropiat.
Voi ce părere aveți despre marca aceasta și articolele sale?
Sursa foto: galerie personală
Parca si simt mirosul cremei de corp! Vreau si eeeuu :))).
Daaa, este super fresh. Si te tine mult. Da-ti si tu o comanda de produse si vezi cat is de faine. 🙂
Cele mai bune produse, recomandat cu drag aceste produse de calitate.
Si mie mi-au placut si mi-au facut foarte bine. 🙂