Prin martie am fost în România cu treabă și am aterizat în Cluj. Astfel am zis că dacă tot mă aflu acolo, de ce să nu și rămân un pic în acest oraș transilvănean. Mi-am informat și o prietenă că sunt în zonă, ca să nu străbat locul singură. Și astfel a luat primul tren ca să ne facem revederea tocmai în Cluj.
Tot împreună am cunoscut prima dată orașul în altă împrejurare. Iar altă persoană mai potrivită cu care să-l revăd nu există.
Am stat vreo 3 zile prin Cluj și ne-am bucurat de vremea bună și de prietenia noastră
Ne-am cazat în același loc în care ne-am cazat și prima dată. E o casă drăguță la vreun sfert de oră de mers pe jos de centru. Și de asemenea foarte aproape de Grădina Botanică.
E vorba de Cazare Vio, o casă situată pe strada Ion Mincu, la nr 7. Noi am stat într-o cameră de două persoane, cu pat dublu. Aceasta era situată la etaj și avea baia pe hol, la comun cu celelalte două camere de pe palier. Pentru noi însă nu a fost o problemă. Cei care caută un loc de cazare simplu, se pot simți confortabil acolo.
Ce am făcut în timpul petrecut în Cluj
Ne-am plimbat. Am vizitat. Am mers prin parc. Și am depănat amintiri. Am intrat și prin magazine și librării. Dar am și descoperit locuri faine în care poți mânca, bea o cafea sau în care te poți relaxa într-o sâmbătă seară. Cel puțin eu, deoarece prietena mea a făcut masterul în Cluj și chiar mi-a servit drept ghid. Dar despre astea mai încolo.
Evident că în cea mai caldă zi de sejur am mers la Grădina Botanică “Alexandru Borza”. Nici măcar nu pot spune că am văzut multe lucruri. Asta și pentru că era primăvară și puțină vegetație. Dar și pentru că am rămas de multe ori într-un singur loc pentru a povesti și a vorbi pe îndelete.
Oricum, serele erau toate închise la vremea când am ajuns noi la ele. De aceea și prețul la bilete după ce intri peste o anumită oră, este mai mic. Noi am luat bilet întreg pe care am dat 10 lei. Dar mai sunt zile în care dacă vii cu o carte la tine, nu plătești deloc intrarea. Asta am aflat-o cu cea mai mare bucurie de la prietena mea.
În altă zi am vizitat Turnul Croitorilor, în care cam mereu este câte o expoziție
Intrarea a fost liberă.
Într-o seară și în altă zi ne-am plimbat prin parcul central. A fost frumos deoarece aveam companie, dar vegetația încă nu era în floare. Astfel nu am avut prea mult ce admira decât ordinea și curățenia de acolo. Sau poate câinii, toți frumoși, scoși de stăpânii lor la plimbare. Nici bărcile de pe micul lac din parc nu erau încă funcționale.
Am dorit să urcăm și la cetățuie ca să vedem panorama asupra orașului. Dar nu am mai avut timp. Și mai fusesem cândva acolo, pe o vreme mult mai bună.
Trebuia să facem revederea noastră exact așa cum trebuie. De aceea am mers la un film la Cinema Victoria. Așa cum am făcut-o și în prima noastră excursie în Cluj. Biletul a fost vreo 15 lei, dar era weekend. Posibil ca în alte zile să fie chiar și mai ieftin. Ce e fain acolo e că poți veni și cu ronțănelile tale de acasă. Fără să fii nevoit să îți iei chestii scumpe de la ei.
Unde am mâncat și băut în Cluj
Noi am zis să o ardem mai economic. Plus că țineam post. Așa că pe lângă mici cumpărături din supermarket pentru a avea ce mânca în cameră, am ales pizzerii sau autoserviri. Autoservirea la care am fost era foarte aproape de cazarea noastră. Este vorba de Restaurant Family, localizat pe strada Republicii, cum urci spre Grădina Botanică.
În alte zile am mers la Klausen Pub pe strada Georges Clemenceau numărul 1. Dar nu ne-a impresionat deloc. Nici prin servire, nici prin mâncarea destul de scumpă. Poate în serile de pub este mai viu.
În schimb, la Pizzeria Toskana de pe Hașdeu ne-am simțit ca peștele în apăAm stat la o masă la etaj, cu vedere spre oraș. Pe lângă faptul că am prins un apus superb, ospătărița a fost amabilă când i-am cerut să ne aducă pizza fără anumite ingrediente pe ea. Locația este bună, fix într-o intersecție iar priveliștea dacă stai la etaj, este una minunată, atât cât îți permit clădirile din jur să vezi. Recomand! Și prețurile au fost bune.
Un alt loc grozav în care trebuie să ajungi odată în Cluj, este Samsara Chillout Teahouse de pe strada Emil Racovita, nr. 27
Mai este și un local Samsara în care poți mânca, dar în acesta poți doar servi ceva de băut.
Ce este atât de minunat la casa asta de ceai este nu numai exteriorul, asemenea unui conac sau unei case vechi, ci și interiorul. Nu am mai văzut în altă parte un loc în care să te simți atât de intim ca aici.
Ferestrele acoperite complet, jocurile de lumini din intrerior, meduzele fosforecente atârnate din tavan și semi-obscuritatea compun o atmosferă de chill complet. Adaugă muzica în același stil, o narghilea parfumată și un ceai aromat, și te vei simți ca într-un vis. Recomand! O sâmbătă seară petrecută aici e musai de trecut pe wishlist.
Cam așa ne-am petrecut zilele în Cluj. Voi ce locuri de suflet aveți în acest oraș sau ce v-ar plăcea să vizitați aici?
Sursa foto: galerie personală
Ce frumos!
Eu mereu am fost pe fugă când am mers în Cluj.
Data viitoare o să vizitez și eu Grădină Botanică.
E musai să o faci, căci este un loc minunat. Mai ales pe timp de vară sau toamnă.
Este un oraș tare frumos și deosebit. Îmi doresc tare mult sa îmi duc băiețelul sa îl vadă și sa vadă mai ales istoria acestui oraș care este minunata! O recenzie care pur și simplu mi-a plăcut la nebunie! Felicitările mele!
Mulțumesc frumos! Este un oras cultural fara doar și poate.
Nu am fost deloc in Cluj, dar imi doresc. O sa ma intorc cu siguranta la articolul tau cand voi planui o vizita
Ce mă bucur ca te pot ajuta. Cand va fi, sa ai zile faine în Cluj.
Foarte fain. Din păcate, am ajuns o dată în Cluj, dar pe fugă. Este în plan să mergem măcar un weekend să îl vizităm, să îl luăm la pas și să îi descoperim frumusețea. Bune ponturile tale, îmi vor fi de folos. Într-adevăr este un oraș frumos, care merită vizitat.
Da, da, este. Și chiar fara sa bifezi ceva anume, tot este minunat de luat la pas.
Mie mi a plăcut incredibil de mult Clujul și ma bucur ca, citind articolul, am descoperit noi locații în care să merg, ma refer aici mai ales la Samsara Chill out Teahouse
Și mie îmi este drag Clujul. Sa mergi acolo neapărat.
Superb! Am trecut o singură dată prin Cluj, dar nu am apucat să vizitez orașul. Însă face parte din bucket-list anul acesta.
Atunci nu îți doresc decat sa ajungi cât mai curând acolo.
Mie mi-a plăcut la nebunie Grădina Botanică, dar și orașul e frumos 🙂 din localurile prezentate de tine, aș merge la Samsara Tea House – pare un loc deosebit :=
Să știi ca e super chill atmosfera și diferită.
Se pare că ați avut zile frumoase. Nu am mai fost în acea grădină botanică de când eram mică. Mi-am propus să o duc și pe Maia, dar încă nu am reușit.,
Daaa, este frumos tare sa mergi acolo si cu copiii, dar si singur sau alaturi de prieteni.
Frumos oraș Clujul! Din păcate pentru mine, încă nu l-am vizitat, dar sper s-o fac curând.
Sa se intample cat de curand, atunci.
Clujul este superb. Cu articolul tău parcă mi-ai deschis pofta să fac o tură de oraş cu ochi de turist. Mi-am amintit de anii din liceu când am vizitat ultima dată locurile prezentate de tine şi au trecut mulţi ani de atunci… Mi-e dor de acele vremuri… Mulţumesc pentru articol!
Poate cu ocazia asta vei mai face o tura de Cluj ca sa iti amintesti de acele vremuri. Ma bucur ca ti-am trezit asa amintiri. 🙂
NU am ajuns la Cluj, dar sper sa o fac. AM cunoscut oameni dragi de acolo, plus vreo doi copii “ai mei” din taberele de volunariat.
Sper si eu sa iti faci timp sa ajungi in Cluj. Intr-adevar e minunat orasul.
In Cluj inca nu am ajuns, dar este pe lista de mult timp. Mi se pare un oras tare frumos.
Ai dreptate, chiar este. Și ai ce face și vedea acolo. Sau pe lângă el.
Am fost in Cluj si nu am stiut unde sa ma duc. Superbe locuri.
Da, mai ales pe vreme buna. Data viitoare vei sti unde sa ajungi si ce sa faci. 🙂