Am avut parte de curând de experiența vieții mele. Știi cât de mult îmi place să călătoresc. Prin urmare îmi poți înțelege entuziasmul de a fi cea care avea să stabilească destinația pentru cea mai frumoasă vacanță vara 2019.
Organizatorul acestui eveniment special pentru segmentul turismului a fost agenția Christian Tour
Evenimentul s-a numit “Eu mi-ss țara cea mai mândră!”. Iar destinațiile cele mai frumoase de sejur 2019 pentru vacanța de vară au fost:
- Grecia
- Turcia
- Egipt
- Tunisia
- Spania
- Bulgaria
- România
A trebuit să aleg dintre cele 7 locații turistice doar două țări câștigătoare pentru dezbatarea finală.
Sarcina nu a fost ușoară. A trebuit să departajez finalistele în funcție de anumite criterii pe care le ia în considerare turistul care își organizează concediul pe timp de vară.
Prin urmare, am ținut cont de factori precum istorie, gastronomie, activități de întreprins în sezonul cald, locuri de vizitat, climă, prețuri, cazare, siguranță și diversitate.
Așadar, rând pe rând dintre cele 7 destinații de vacanță cu Christian Tour, au căzut Egipt, România, Grecia, Bulgaria și Tunisia. Finalistele unanime de pe listă au fost Turcia și Spania.
Pentru alegerea destinației câștigătoare de vacanță vara 2019, am lăsat reprezentanții oficiali ai celor două țări să mă convingă.
Prin urmare, s-au afișat în fața noastră miniștrii de turism ai Spaniei și Turciei
Din partea Spaniei, doamna Reyes Maroto, ministru al Industriei, Comerțului și Turismului. Iar din partea Turciei, domnul Mehmet Ersoy, ministru al Culturii și Turismului.
Să îi ascultăm pe rând pe promotorii celor două țări care concurează la titlul de “Eu mi-ss țara cea mai mândră“.
Doamna Reyes Maroto – Spania
“Buenos dias, mis queridos!(Bună ziua, dragii mei!). Nu, nu voi începe a vă vorbi în spaniolă, deși este o limbă atât de frumoasă. Și doar una dintre limbile care se vorbesc în Spania, pe lângă galiciană, bască și catalană. Doar voiam să vă amintesc cât de melodioasă este și cât de ușor este de înțeles de voi românii. Care sunteți asemenea nouă, un popor latin.
Spania este una dintre cele mai vizitate destinații din lume din punct de vedere turistic. Cu peste 60 de milioane de vizitatori pe an(Sursa: Wikipedia). Având în vedere vacanța de vară, din ce în ce mai multe persoane aleg Peninsula Iberică. Datorită peisajelor care îți taie respirația, climei perfecte și stațiunilor litorale.
Probabil ați auzit deja de minunatele orașe Barcelona, Madrid, Sevilia, Malaga și Bilbao. Aflați însă că pentru sezonul cald destinațiile perfecte sunt Mallorca și Tenerife, din Insulele Baleare, respectiv Canare.
Locațiile acestea muy caliente(foarte fierbinți) sunt alese de turiști datorită cluburilor și festivalurilor organizate aici. Plajelor cu nisip fin și curat care ne fac cinste nouă ca țară, dar și climatului mediteranean.
Avem mai mult de 5000 de mile de coastă. Astfel, orice turist în căutare de relaxare la mare poate poposi la noi. Turiștii mai pot vizita Costa del Sol, Costa Blanca sau pot face plajă si vizita Barcelona. Ca mai apoi să facă surf în San Sebastian, Țara Bascilor.
Mi dulce España(Spania mea dulce) este destinația ideală nu doar pentru petrecerea unui sejur 2019 în perioada iunie-august
Ci este la fel de potrivită și pentru vizite culturale, city-break-uri și excursii în natură de-a lungul întregului an. În Spania puteți sosi și iarna. Și tot veți da de temperaturi prietenoase pentru a vă savura pe îndelete călătoria.
Muzeele, las iglesias(bisericile), galeriile de artă și arhitectura superbă din toată Spania(o parte pentru care arhitectul Antoni Gaudi va fi mereu recunoscut) conving pe oricine să revină aici.
Dar nu v-am spus încă despre mâncarea noastră spaniolă, absolut delicioasă. Noi avem mici gustări apetisante numite tapas. Tortilla și paella sunt feluri necesario(neapărat) de încercat. Iar un gazpacho aromat nu trebuie nici el omis. Și totul trebuie savurat pe îndelete alături de Sangria, vin sau o cerveza(bere) pe alese.
Nici legat de cazare turiștii care vin la noi nu au de ce să se plângă. Chiar în oferta Christian Tour, românii au de unde alege cele mai diverse unități de cazare. Iar prețurile puse la dispoziție sunt accesibile. Având în vedere potențialul țării noastre de a asigura un sejur de 5 stele.
Acestea fiind spuse, îmi închei pledoaria. Adiós mis queridos!(La revedere, dragii mei).”
Domnul Mehmet Ersoy – Turcia
“Iyi günler!(Bună ziua). Eu vă voi prezenta câteva date despre țara pe care o reprezint.
- Turcia este în primul rând magnifică asemeni sultanilor ei pentru că este amplasată pe două continente: Asia și Europa. Mereu vei fi privit cu fascinație când vei spune că ai vizitat două continente în același timp.
- Varietatea locațiilor turistice de la noi atrage lumea ca un magnet. Avem ruine străvechi, minarete și o arhitectură mixtă.
- Privitor la destinațiile de vară din Turcia, cu greu te vei hotărî între stațiunile de la Marea Mediterană, Marea Neagră, Marea Egee și Marea Marmara. Trebuie să vizitați Pamukkale cu terasele sale din travertin, Antalya cu peisajele sale vii. Bodrum unde se găsește castelul cu același nume. Sau Kusadasi cu plajele sale aurii și apele turcoaz.
- Dacă nu vreți neapărat să ajungeți la mare, puteți merge în Cappadocia, să vedeți spectaculoasele hornuri din stâncă. Locul de unde se înalță zi de zi sute de baloane cu aer cald. Iar ca punct religios, moscheea Hagia Sofia(Istanbul) este o capodoperă cu care noi, turcii, ne mândrim foarte mult.
- Și mâncarea noastră este extrem de variată. Se poate să știți deja despre rahatul turcesc și kebab. Dar trebuie să mergeți chiar la fața locului pentru a încerca halloumi și pește proaspăt. Ca și menemen(omletă), kahvalti(mic dejun), kofte(chiftele) sau baklava ori sutlac(orez cu lapte).
Cred eu că mi-am prezentat cazul scurt și la obiect.Güle güle(La revedere)! Și fie ca cel mai bun să câștige!”
Nu știu dacă mai este cazul să argumentez de ce am făcut această alegere, dar am dat următorul verdict:
Turcia este desemnată “Eu mi-ss țara cea mai mândră” în competiția organizată de Christian Tour
Această poveste este pură ficțiune, deși numele și statisticile incluse sunt 100% reale.
Articolul a fost scris pentru proba 17 a competiției Spring SuperBlog 2019.
Sursa foto: christiantour.ro
Se pare că anul acesta, Turcia e Miss Univers.
Haha, da! Din umilul meu punct de vedere!
Mă bucur că ai ales Turcia. Și eu tot aici m-am dus. Ambele destinații sunt frumoase, greu de ales, dar parcă Turcia are un farmec aparte. Bună alegere. 🙂
Merci frumos! Se pare ca Turcia all the way!
Chiar e o țară tare mândră 🙂 și Spania e frumoasă, dar cel puțin mie mi se pare că Turcia are ceva anume 🙂
Așa cred și eu. Încă nu am vizitat-o, dar mor de nerăbdare sa o fac. 😊
Uh! La mine pe listă e Egipt, sper să reușesc să ajung în curând acolo. Și Turcia mă atrage 😁
Ce fain suna! După Turcia as vrea și eu în Egipt. Și Tunisia, si China și America. 😂
Ma bucur ca a castigat Turcia titlul de miss!!! 🙂 Inca nu am vizitat-o… de-abia astept sa ma bucur de frumusetiile ei. Felicitari pentru articol si mult succes, Oana!
Si eu abia astept sa o vad. Si din ce mi-am dat seama de curand, e suficient sa treci in scris ceea ce iti doresti … si la un moment dat se va indeplini. Multumesc mult! 🙂
Turcia este o tara frumoasa din câte recenzii am putut sa citesc în ultimul timp și cred ca am sa o vizitez cât mai curând! Foarte frumoasa recenzie! Mult succes în continuare!
Multumesc frumos! Asa cred si eu ca este minunata. Abia astept sa am ocazia sa o vizitez. Cred, intr-adevar ca se deosebeste total de alte tari prin tot ceea ce o defineste. 🙂
Foarte bine documentat și structurat articolul tău. TURCIA se pare ca este vedetă!
Multumesc mult! Si al tau este minunat! Da, Turcia pe toata linia. 🙂
Îmi saltă inima de bucurie când văd că destinatia mea de suflet, se află pe mai toate listele și că agențiile de la noi promovează Egiptul. L-am tot vizitat și trebuie să mă mai orientez și eu spre alte destinații. Uite, Spania! Să mă îndop cu paella și să mă răcoresc cu Sangria! Ufff, chiar că visez la vacanță! Again and again and again….
Și parca abia te-ai intors din vacanță. 😂😂 Ești ca ala cu mancarea. Cu una în gură, cu una in mână și cu ochii după alta. Știu ca suna a altceva, dar îți dai seama la ce m-am referit. Și eu sunt cam la fel!
Așa e …doar ce m-am întors! Daa înțeleg ce zici…
Ma bucur! 😂😂😂
Turcia este o tara minunata! Am fost in Cappadocia, Istanbul, Antalya…dar cel mai mult mi-a placut zona de S-E , zona Marmaris! Multumesc!
Wow, in cate locuri ai fost. Abia astept sa o explorez si eu! :*
Minunat articol, îmi plac pozele foarte mult și ambele sunt destinații în care îmi doresc să ajung Turcia pare a fi foarte populară anul ăsta
Merci frumos! Da, ambele sunt destinatii de vis. De fapt, cred eu, oriunde ai merge in lumea asta vei gasi frumusete daca stii unde sa o cauti.
Da, ne place Turcia! Eu ador rahatul turcesc, în schimb nu îmi place baclavaua. Bine, amândouă țările sunt frumoase, dar deşi nu am fost în Spania am ales Turcia de 3 ori până acum . Şi din dezbaterea ta încă o dată. 😂
Mult succes!
Merci mult! Nu imi prea place mie nici rahatul si nici baclavaua, ca sunt prea dulci, dar de dorit sa mananc mancare de-a lor la ei imi doresc tare mult. Nici in Spania nu m-ar deranja sa ma intorc. 😛
Oho, ce-as vrea sa fac si eu o vizita in Miss Turcia. 😀 Oricum, tare greu as fi ales, sa fiu in locul tau.
Te cred, Catalina. Dar cum am mai fost in Spania, am deliberat mai mult spre partea Turciei, pe care nu am vizitat-o pana acum. 😛
Imi place paella si fructele de mare. Desi inteleg cat de cat spaniola si mi-ar fi mai usor de vizitat Spania, eu as alege Turcia pentru povestile ei din trecut. Sultani, palate, cadane si prajituri turcesti? Nu refuz niciodata.
Fix așa am gândit și eu. Parca intr-un fel Spania e mai accesibilă. 😁 Dar cu Turcia e o altă poveste.
In Turcia nu stiu daca mi-as placea asa de mult, dar in Spania sigur m-as bucura sa ajung in viata asta. Au fost verii mei in luna de miere in Marbella si eu venit cu niste amintiri si cu niste poze de acolo, de ma apucase o invidie grava.
Wow,ce bine sună. Și eu as vrea sa ajung în Malaga, Valencia, Madrid, la mare și în alte locuri din Spania. Dar și în Turcia, musai!