Site Overlay
sejur la mare

Primul sejur la mare mi-a insuflat pasiunea pentru călătorii

Prima dată când am fost într-o vacanță adevărată, a fost la 14 ani. Niște prieteni de familie s-au oferit să mă ia cu ei într-un sejur la mare. Asta dacă acceptam să fiu babysitter pentru copiii lor. Evident că am acceptat și chiar mi-am bătut la cap părinții să mă lase.

De cheltuieli au zis că vor avea grijă ‘angajatorii’ mei. Iar ceva bani de buzunar mi-au dat ai mei, ca să fie acolo în caz de …

Wow! Eram cât se poate de încântată și emoționată.

Era primul meu sejur la mare și, de fapt, prima mea vacanță adevărată departe de casă

Drumul l-am făcut cu mașina, deci a fost relativ obositor având în vedere distanța parcursă și drumurile noastre. Era cald, luna iunie mi se pare, și eram toți adunați într-o mașină nu prea mare. Doi adulți, doi adolescenți și doi copii mici. Eu nu știam prea bine ce și cum pe atunci. Nu știam cât avea să facem pe drum, când vom ajunge la cazare în Neptun sau unde anume vom sta. Dar eram în lumea mea, bucuroasă de ocazie și de însoțitorii mei. Copiii au fost cuminți pe drum. Dar nici nu prea am avut grija lor deoarece atunci era mama lor cu ei.

Însă la hotelul din Neptun au fost mai mult în grija mea. Deoarece părinții erau cu treabă sau cu ale lor. Asta nu m-a împiedicat totuși să mă simt super bine și să profit de prima mea călătorie adevărată în țară.

Pe atunci nu aveam eu treabă cu cazarea, transportul sau atracțiile din zona unde avea să ajungem

Eram o începătoare în ale excursiilor lungi. Acum, insă, aș ști să mă orientez către diverse site-uri pentru a organiza o vacanță ca la carte. De la zero. Dacă știam atunci ce știu acum, aș fi dat ca pont o cazare mult mai confortabilă la Hotel Miorița Neptun. Asta în locul camerei familiale, dar mici, în care am stat cu toții la momentul respectiv.

Și condițiile ar fi fost altele. Dacă pe atunci am fi ales pentru sejur un hotel cu piscină, sigur nu am fi avut parte de situații neplăcute. Legate mai ales de adusul copiilor mici pe plajă la orele cele mai nepotrivite. Am fi putut în schimb să rămânem la hotel. Să fim și cu copiii aproape de camerele mari, confortabile și cu baie proprie, în caz de evenimente neprevăzute.

Și ne-am fi bucurat și de piscina mare a hotelului, chiar dacă nu am fi fost pe plajă, lângă mare. În plus, și cei mici ar fi avut parte de distracția lor la mini piscina concepută pentru ei. Ca loc de bălăceală. Sau în spațiul de joacă interior gândit special pentru când vremea avea să fie capricioasă.

Un alt avantaj ar fi parcarea hotelului care i-ar fi scutit pe adulți să își bată capul cu găsirea unui loc adecvat pentru asta

Sau măcar unul care să confere siguranță, într-o zonă de litoral în care o mulțime de turiști căutau același lucru.

Dacă în acel prim sejur la mare nu mi-a păsat atât de mult de ce voi mânca, asta pentru că îmi stătea gândul la bronzat și bălăcit, astăzi aș proceda altfel. Același Hotel Miorița Neptun ar fi fost și locul în care am mânca sănătos. Diversificat și relativ ieftin, deoarece are și restaurant propriu. Cu mic dejun, prânz și cină tip bufet suedez, potrivit atât pentru adulți, cât și pentru copiii în creștere.

În prima mea vacanță la mare nu mi-a păsat că a trebuit să mergem mai mult pe jos către plajă. Dar acum mă gândesc că având copii cu noi am fi putut alege un hotel în Neptun. Unul care să fie localizat aproape de mare. Așa cum este și neaoșul Hotel Miorița Neptun. Care se află la doar 700 de metri de plajă și la 150 de metri de centrul stațiunii. Dacă știam eu atunci ce știu acum, nu am mai fi luat mașina, și-așa cu greu parcată pe undeva, tocmai până la plajă. Doar pentru că eram cazați la mile distanță de mare.

Poate că în loc de babysitter plătit pentru servicii cu costurile vacanței, aș fi fost un adevărat organizator de excursii

Plătit cu vârf și îndesat pentru sfaturile mele. Dar cred că am sărit un pic calul și acum par cam nerecunoscătoare! Nu sunt! Ba chiar această primă vacanță pe litoralul românesc m-a făcut să iubesc călătoriile și tot ce presupune asta. Ba chiar am devenit mai organizată și mai implicată în concediile și vacanțele de atunci până în prezent.

Voi cum v-ați schimbat de la primele călătorii și până în prezent? Ați alege un astfel de hotel cu condiții avantajoase pentru toată lumea în loc să mergeți la ghici?

Acest articol a fost scris pentru cea de-a cincisprezecea probă a competiției Spring SuperBlog 2019.

Sursa foto: hotelmiorita.ro

Love it? Like it!
Pin Share

22 thoughts on “Primul sejur la mare mi-a insuflat pasiunea pentru călătorii

  1. Anca Rucăreanu says:

    Și mie îmi place să călătoresc și mi-e ciuda că nu o fac des. Marea îmi place, îmi place doar sa stau și să o privesc. Nu m-as satura vreodată de frumusețea ei. Nu am ajuns la Neptun, dar suntem în căutare de o locație noua.

  2. In viata nu pierzi, ori câștigi ori înveți. Iar tu ai învățat si cum sta treaba cu copiii, ce nevoi au și cum stau lucrurile cu excursiile, cum sa pe organizezi mai bine. Mult succes!

  3. Doamne, când mă uit în urmă la cum mergeam la început în vacanțe şi câte mai pățeam fiindcă nu mă documentam deloc, nu ştiu dacă să râd ori să plâng. Îți dai seama că am fost în Veneția şi nu am vizitat piața San Marco? 😂 Ne-am rătăcit pe-acolo şi-am mers numai aiurea.
    Acum când voi merge pe litoralul românesc ştiu să merg la Miorița în Neptun. Îmi place cum arată camera din poza pe care ai pus-o. Se vede bun gust şi îngrijire.
    Mult succes!

    1. Mulțumesc mult! Nu am fost în Italia deloc, dar acum cred ca mi-as face un plan de bătaie. Mă bucur ca te-a inspirat articolul meu.

  4. Raluca Anghel says:

    Foarte frumos articol si minunată destinație. Ador marea si as merge oricând. De la primele călătorii cu siguranta m am schimbat mult până acum, inclusiv ca iau in considerare sa fac o excursie singura, pentru prima oara

  5. Da, si eu am avut o vreme in care am calatorit mult. Acum nu mai am timp sau forta sa o fac. Pana la mare, in statiunea Neptun, am hotarat totusi sa merg. Un weekend 🙂

    1. Și la mare la noi e frumos, mai ales dacă alegem o cazare bună cu facilitati, restaurant și aproape de plaja.

  6. Având în vedere că primul meu sejur la mare s-a întâmplat când eram deja matură, lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Însă acum mă tentează și pe mine un hotel cu piscină.

  7. Am citit cu sufletul la gura povestea responsabilitatii enorme pe care ai avut-o in vremea adolescentei! Felicitari pentru ca ai dus sarcinile pana la capat! Eu nu stiu daca m-as fi descurcat atat de bine. Sau daca m-as fi descurcat. punct :).
    Vacanta mea de la 14 ani, tot la Neptun am facut-o si… am atatea amintiri minunate! Imi e dor de acele vremuri in care toate grijile cadeau pe umerii parintilor.
    Felicitari pentru articol!!!

    1. Mulțumesc frumos pentru apreciere! Am fost dintotdeauna o persoana responsabilă. Dar în acea prima vacanță chiar am imbinat de minune utilul cu plăcutul. A fost o adevarata sansa pentru mine care nu mai fusesem nicăieri până atunci.

  8. Cum s-ar spune ai avut 2 în 1, adică și job și ceva vacanță. Și le-ai îmbinat cu brio.
    Îmi place să mă documentez pentru fiecare vacanță, să fiu informată când plec de acasă iar cazarea este o problemă pe care nu o neglijez. Este foarte importantă.
    Dar ce-ți spun eu ? Povestea ta spune că știi să te descurci foarte bine. Succes !

    1. Chiar a fost o vacanta pe cinste pentru mine. Am început șirul escapadelor la mare si nu numai destul de bine. 😄

  9. Eu cred că și ca babysitter te-ai descurcat grozav, iar acum , pe lângă faptul că scrii fumos, dai dovadă de multă meticulozitate, seriozitate și documentare. Felicitări! Linștită poți să-mi organizezi vacanța! 🙂
    O seară minunată să ai!

  10. Niciodată nu am ales un hotel la ghici, mereu m-am documentat și am citit recenziile pozitive oferite de alți clienți. Dacă hotelul oferă și anumite beneficii clienților, pe mine m-a cucerit ca și client.
    Acum știu la ce hotel să mă cazez când ajung în Neptun.
    Mulțumesc de recomandare!

    1. Cu mare placere! La 14 ani eu nu aveam puterea asta de decizie. Plus ca nu prea stiam ce e cu mine legat de plecari prin tara. Dar a fost o experienta frumoasa!

    1. Da, a fost oarecum. Dar nu am simțit-o ca pe o corvoadă. Din contra, eram tare fericită ca merg în sfârsit la mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copyright © 2025 Oana M.. All Rights Reserved. | Catch Vogue by Catch Themes

You like what you read? Then share it worldwide!