Site Overlay
GPS

Când GPS-ul uman dă eroare

Îmi place să călătoresc. Nu am știut dintotdeauna cât de fain poate fi lucrul ăsta și ce senzații îți poate da. Însă acum pot spune că nu mă mai lecuiesc. Cu avionul, cu trenul, cu mașina sau cu autocarul. Să nu uităm nici bicicleta, o altă pasiune care se potrivește de minune cu traseele în natură. Și cu noul suport de biciclete luat ca un chilipir acum un an.

Deși nu conduc, sunt un copilot bun și deocamdată rolul ăsta mi se potrivește cel mai bine

Deocamdată zic, până voi apuca să simt chiar eu adrenalina la volan. Până atunci încerc să fac pe GPS-ul și să mă ocup de cele necesare fiecărei călătorii în parte. Asta ca să nu iasă cu scântei. Sau cu scârțâit de roți.

Cele mai lungi călătorii pe 4 roți le facem întotdeauna spre România, din Franța de unde locuim. Alegem să ajungem așa la destinație deoarece avem mai mult spațiu pentru bagaje, fără a include și o cutie portbagaj. Deși atunci când ești cu familie mare la drum, un asemenea accesoriu este de mare ajutor.

La fel, eu cu soțul preferăm să o luăm pe un traseu al nostru pe care îl mai putem încălca voit pentru a mai vizita locuri faine din Europa. Mergem doar noi doi la drum, fără gălăgie, nervi sau stres din cauza altor pasageri și a preferințelor acestora. Noi doi ne completăm perfect când vine vorba despre drumuri lungi. Sau scurte.

Ne cunoaștem de atâta vreme încât dacă ni se întâmplă vreo nefăcută cu mașina, ajungem să ne distrăm la maxim

Asta după ce ne luăm un pic de panică, evident.

Așa și cu un drum din România la întoarcere în Franța. Ieșim din țară după ce am stat foarte puțin în vamă și intrăm în Ungaria. De obicei intram prin Budapesta ca să scurtăm traseul spre Austria, apoi Germania, ca să ajungem în sfârșit în Franța. Dar înainte de a ne porni din țară, citisem că mașinile Diesel cu anumite norme de poluare EURO nu ar mai fi lăsate să circule în capitala Ungariei.

Așa că am stabilit de comun acord ca de data asta să ocolim orașul pentru a ne continua traseul. Mai degrabă pierdeam ceva timp decât să riscăm să ne luăm amenda. Asta și pentru că nu știam exact care sunt acele rute secundare din localitate care permit totuși mașinilor cu EURO 3 să scurteze traseul. Pe atunci nu înțelesesem că autovehiculele cu EURO 3 încă mai puteau circula în capitală.

Și ne punem la drum cu gândul ăsta în cap. Dar nu știu cum se face că eu am adormit. Sau știu, pentru că deja îmi picau ochii în gură de la vamă. Și mă trezesc brusc, buimăcită de somn, auzind ploaia cum bate violent în parbriz. Seară, vizibilitate puțină, ploaie deasă și trafic. Exact cum nu-i place lui S. Mă uit în jur să văd de unde sunt atât de multe lumini și luminițe. Nu. Nu era Crăciun. Era început de toamnă.

Și noi nu eram pe autostradă cum trebuia, ci eram în oraș

Dar chiar prin mijlocul Budapestei, apropiindu-ne deja de podul din centru. Exact unde nu trebuia să fim, după ce stabilisem anterior. Mă uit la S. și cumva mă simțeam cu musca pe căciulă pentru că nu am stat trează să fiu atentă la GPS și să îl ghidez.

El era stresat și enervat de vreme și de faptul că a ajuns nu știa nici el cum prin capitală, în loc să se fi ținut de autorută. Eu mă minunam, dar nu ziceam nic’ ca să nu fiu luată și eu la rost. S. era mai mult îngrijorat că ne puteam lua amendă din cauza neatenției noastre. A mea mai mult, voia să zică, dar nu a sărit calul. Ups, eroare GPS umană!

GPS-ul ne mai făcuse figuri și înainte, dar până la urmă era doar o aplicație pe telefon și nu un accesoriu auto veritabil

Atunci ne-am zis că e musai să ne luăm un aparat bun care să ne ghideze în călătoriile noastre fără să ne inducă în eroare. Ce e accesoriu auto făcut special pentru asta nu se poate înșela. Mai ales dacă îi descarci și actualizezi hărțile cu locurile prin care ai de gând să mergi. Ah, sau stai, asta e valabil pentru aplicațiile de pe mobil. Un GPS de calitate are tot ce-i trebuie și nu te lasă la nevoie. Nici să iei amendă doar pentru că te bagă pe drumuri pe care nu l-ai setat.

Dar până la urmă am ajuns în Franța. Stresul s-a diminuat încă de când am ieșit din Budapesta fără să ne fi oprit vreun control și fără să fi primit vreo amendă. Eram din nou liberi și făceam haz de necaz. Dar tot ne gândeam la ce am fi făcut dacă. Cine știe cât de usturătoare erau amenzile la unguri.

Ce să vezi? Ajunși acasă cu bine, ne mai uităm odată la știri legate de interdicția mașinilor pe diesel și cu o anumită normă EURO pentru Budapesta. Și oare ce am aflat citind mai bine? Mașina noastră nu era în categoria celor cu riscuri de a fi amendate pentru traversarea capitalei Ungariei. Și oricum, existau chiar și trasee acceptate pentru restul de autovehicule pe motorină cu norme de poluare EURO mai grave.

Deci ne-am stresat degeaba. Oricum, tot ne-am promis că ne luăm un GPS bun, ca să fie acolo să ne facă drumurile mai ușoare și mai tax free. Dar ghici ce? Credeți că acum avem un GPS veritabil în mașină? Sau ne bazăm tot pe GPS-ul uman care dă erori? 😀

Articol scris pentru cea de-a opta probă a competiției Spring SuperBlog 2019.

Sursă foto: autogedal.ro

Love it? Like it!
Pin Share

14 thoughts on “Când GPS-ul uman dă eroare

  1. Da, si eu sunt pe post de GPS (bine, asistata de tel). Am avut si noi momentele noastre, specialitatea este invartitul in rond, mai ales daca sunt multe iesiri si mai e si un delay la GPS :=)

  2. Și eu am pățit-o în Budapesta. Și nu reușeam să văd indicatoarele de copacii de pe marginea drumului, așa ceva. Atunci nu aveam GPS, cred că nici nu existau încă. Cel puțin nu în România.
    Acum vrem și noi să ne încumetăm să mergem cu mașina în țară (tot din Franța), iar articolul tău m-a făcut serios să mă gândesc să îmi cumpăr un GPS pentru mașină. Cutie portbagaj avem deja 😊
    Mult succes!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copyright © 2024 Oana M.. All Rights Reserved. | Catch Vogue by Catch Themes

You like what you read? Then share it worldwide!