Site Overlay

Scoala in Franta este distractiva. Vezi de ce!

Nu merg eu la scoala aici sau ceva de genul. Nu mai este cazul. Insa, din ce vad cu proprii mei ochi se pare ca sistemul scolar de aici este unul destul de lejer si de antrenant(in sensul bun). Pot afirma ca scoala in Franta este distractiva. De ce? Pentru ca acesti copii au parte nu numai de cursuri interactive, zile altfel in sprijinul comunitatii si tot felul de beneficii oferite de institutiile de invatamant.

Si orele de sport sunt cat se poate de serioase, dar bine definite si cu o latura axata foarte mult pe sanatate si pe mobilizarea celor mici inca de la varste fragede. Copiii din gimnaziu, de exemplu, se pot inscrie la diverse cursuri de judo, inot, dans sportiv, tenis, fotbal, basket, volei sau badminton(cu taxa sau fara datorita scoliila care invata).

Azi chiar imi este dat sa ma minunez inca o data de sistemul educational bine pus la punct din Franta(tara care imi este casa momentan)

Locuiesc intr-un oras mic din zona muntilor Doubs, cu apa, padure, campuri si verdeata cat vezi cu ochii. Este linistit si pasnic, iar atat aici, cat si in imprejurimi se organizeaza tot felul de evenimente frumoase la care poti participa in fiecare weekend. Sau in timpul saptamanii daca iti permite timpul.

Asadar astazi, mai devreme cu o ora – doua ies la fereastra ca sa ma minunez de vremea asta inca foarte calda pentru octombrie(21 de grade). De fapt, mai intai de toate sunt atrasa de o muzica vibranta care rasuna pana in apartament. Ma gandesc ca sunt vecinii de la casele din cartier, dar apoi aud glasuri fericite de copii. Si ies la fereastra. Si imi indrept privirea spre gimnaziul de pe deal la care invata toti copiii din oras.

Acesta este definit de o scoala mare, bine intretinuta, o sala de sport gigantica unde se tin cursurile de sport si diferitele activitati interactive din scoala. De asemenea, exista terenuri de tenis ce apartin clubului din oras, dar si terenuri cu iarba unde se poate juca si unde se pot face alergari si terenuri de petanque(un sport dupa care francezii sunt disperati). O cantina extinsa unde copiii si profesorii mananca, dar si corpuri separate de locuit unde stau profesorii ce nu sunt din zona si probabil elevii care studiaza aici, in timpul saptamanii se afla in dotarea gimnaziului in cauza.

Pentru un orasel de aproximativ 3.000 de locuitori, un asemenea gimnaziu dotat si plin de tot felul de anexe corespunzatoare educatiei in toate formele ei, te mira prin insasi grandoarea lui. Insa, asta dovedeste ca in Franta se pune foarte mare accent pe scoala si pe sistemul de educatie, care astfel atrage elevii si nu ii indeparteaza ca in alte parti.

Aici invatatul se imbina de minune cu distractia, activitatile interactive si cele pentru sanatate si dezvoltarea fizica si psihica a copilului. 

Ca sa revin la ceea ce m-a bucurat azi si m-a determinat sa scriu acest articol cum ca scoala in Franta este distractiva …

De la fereastra ce da spre gimnaziul din oras am vazut si inca vad(imagineaza-ti ca au trecut deja vreo doua ore) o multime de elevi imbracati in roz(sau culori vesele ca nu am distins chiar atat de bine pana acolo) alergand in grupuri sau separat in jurul scolii, avand ca fundal o muzica antrenanta si moderna. Rand pe rand, acesti elevi au alergat din zona salii de sport a scolii, pe langa colegiul in sine, si ocolind terenurile de tenis si terenul de sport din spatele scolii, ca sa ajunga din nou in fata salii sportive. Intr-un furnicar colorat si neintrerupt. 

Acum, sincer spun ca nu am mai vazut un asemenea eveniment organizat de scoala pana acum, insa am vazut o activitate eco a elevilor din zona ce presupunea curatarea spatiilor verzi de langa oras, impreuna cu profesorii lor.

Ceea ce m-a impresionat a fost faptul ca desi parea o activitate referitoare la ora de sport, totusi cred ca era un eveniment organizat pentru schimbarea rutinei obisnuite unei scoli. Adica un fel de iesire din cadrul didactic strict al unei institutii de invatamant ce se axeaza doar pe educarea mentala a celor inscrisi acolo. O asemenea iesire in forta in natura(avand in vedere ca si vremea ajuta) este distractiva si face cursurile mult mai frumoase si mai interactive, schimband nota monotona a orelor din programa scolara.

Aceasta activitate in exteriorul scolii(competitie sau nu) este cat se poate de sanatoasa si recomandata pentru dezvoltarea fizica, dar si psihica a copiilor. Acest tip de activitate extracuriculara sau chiar curiculara este binevenita pentru a da sansa copiilor sa se bucure de natura, de aerul proaspat, de o mica mobilizare pentru sanatate si pentru o iesire din stresul acumulat in sala de clasa. Astfel, atat mintea, cat si corpul sunt eliberate si revitalizate. 

Per total, mi se pare o actiune cat se poate de incurajanta plina de beneficii atat pentru elevi, cat si pentru cadrele didactice. Toata lumea se elibereaza de stres iar odata revenita la cursuri, mintea scolarilor este mult mai antrenata si pregatita de a acumula cunostinte pentru o educatie buna.

Cred ca un asemenea sistem ar fi binevenit si in scolile din Romania. Tu ce parere ai despre asta? 

Sursa foto: darchitectures.com

Love it? Like it!
Pin Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copyright © 2024 Oana M.. All Rights Reserved. | Catch Vogue by Catch Themes

You like what you read? Then share it worldwide!