Camera Intunecata recenzie
Please follow and like us:

Acest thriller politist cu elemente de mister și suspans este cât se poate de captivant. Deși trece de la un plan narativ la altul și la povestea văzută din perspectiva a mai multe personaje, de-a lungul a mai mulți ani, reușește sa te surprindă și să te faca sa îți pui întrebări serioase. Acest roman îmbină din plin povestirile vechi cu fantome, viata dramatică a familiilor și legăturile dintre toate personajele sale.

Conacul de la Eel Point, de pe insula Oland din Suedia este epicentrul a mai multe morți misterioase, sinucideri, crime și nedreptăți, încă de când a fost construit. Structura cladirii este sustinuta de lemne provenite de la o navă ce a eșuat lângă tarm și a cărui ocupanți au murit înecati in furtună(ceva nu prea crestineste pentru cei care au profitat de cheresteaua mortilor).

Alături de conacul vechi, dar măreț de la Eel Point, în această poveste au un rol major și cele doua faruri de pe tarm ce luminează calea vaselor de pe mare pe timp de vreme rea. Unul dintre faruri are mereu o lumina care straluceste in intunecime ghidand, insa farul din nord nu mai este functional. Lumina sa alba poate fi vazuta licarind incet pentru putin timp doar inaintea unui deces(spun legendele), stingandu-se exact dupa ce moartea are loc.

Însă, pe lângă vechile legende și povești cu morții cei dedemult, în prezent la conac are loc un înec neprevăzut. Sotia din familia ce tocmai s-a mutat în conac este găsită moartă lângă dig. Deși pare înec, soțul caută sa descopere misterul mortii femeii iubite, alături de acesta descoperind toate secretele fantomaticului conac izolat.

Camera Intunecata recenzie

 

O cameră întunecată secreta din hambarul conacului ascunde tainele tuturor celor care au murit aici

Și tot acolo, bărbatul îsi va înfrunta demonii si va gasi răspunsul pentru moartea soției lui, astfel alinandu-si putin sufletul ranit și dorul fața de soția lui fara de care nici nu îsi dorea in prima faza sa mai trăiască. Tocmai moarta lasa in urma dovezile care indica spre cel ce urma sa o omoare, dar si spre ucigasul unei alte persoane din familie(care se credea tot asa, ca s-a inecat).

Camera întunecată” este a doua carte ce face parte din cvartetul Oland scris de Johan Theorin. Însă, chiar neștiind asta sau necitind prima carte tot vei intelege povestea și nimic nu iti va ramane nedeslusit.

Editia pe care o am eu este de la Editura Trei, Fiction Connection si are 495 de pagini, dintre care 486 legate de povestea de fata. Este un roman suedez ce merita citit, al carui autor chiar a fost comparat si a concurat cu Stieg Larsson, mult mai cunoscut pentru cartile sale din Trilogia Millennium “Barbati care urasc femeile”, “Fata care s-a jucat cu focul” si “Castelul din nori s-a sfaramat”. 

Recomand aceasta carte tuturor iubitorilor de thrillere si romane politiste, care au o deschidere si catre lumea goth a fantomelor si a povestilor de demult. 

Sursa foto: galerie personala

Please follow and like us:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *